fbpx

Localitatea din Italia care îți oferă 8000 de euro dacă te muți acolo. Condițiile pe care trebuie să le respecți

Localitatea Santo Stefano din regiunea italiană Abruzzo vor oferi 8000 de euro celor care se vor muta acolo. Astfel, autoritățile locale își propun să readucă satul la viață.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Pe lângă suma oferită anual, timp de trei ani, persoanele dispuse să se mute vor beneficia și de alte facilități. Ei vor fi ajutați să își închirieze o locuință la condiții preferențiale, iar dacă decid să își deschidă o afacere – vor beneficia de un ajutor de circa 20.000 de euro.

Totuși, există mai multe condiții pentru solicitanții ofertei. Aceștia nu trebuie să fie rezidenți din apropierea localității, dar trebuie să dețină cetățenia Italiei sau a unei țări din componența Uniunii Europene.

De asemenea, vârsta lor va fi cuprinsă între 18 și 40 de ani, transmit CNN. EI vor locui în Santo Stefano cel puțin cinci ani, iar printre afacerile pe care le pot deschide se numără producția și comercializarea alimentelor, farmaciile, serviciile de întreținere sau cele turistice.

Santo Stefano se află la 1250 de metri deasupra nivelului mării și este amplasat într-un parc național italian. În apropiere, de asemenea, localizându-se hotelul Sextantio, cunoscut pentru amplasarea camerelor în peșteri. Actualmente, în localitate trăiesc doar 115 rezidenți, majoritatea fiind pensionari.

Foto: CNN

Articole asemănătoare

Back to top button