„Înainte era mai bine” – sau cum psihicul uman îți deformează imaginea vremurilor trecute

Înainte era mai bine sau „the good old days”, după cum îi spun britanicii, reprezintă un clișeu universal cu o explicație cât se poate de fascinantă. Dintr-un punct de vedere, este încă un detaliu care trădează „imperfecțiunile” psihicului uman, scrie playtech.ro.

Cu alte cuvinte, deși ești convins că era mai bine înainte și nimeni nu îți poate schimba părerea, de fapt, te minți singur. Nu ești singurul care o face, nu ești primul, dar asta nu înseamnă că respectiva filozofie este mai puțin „minicinoasă”. Mai mult decât atât, îți conferă un confort psihologic care îți face viața mai liniștită. Aparent, acea atitudine nu are cum să fie greșită.

„Înainte era mai bine” nu e de azi, de ieri

Încă de pe vremea scrierilor cuneiforme din Mesopotamia de acum 5000 de ani, oamenii au trăit cu dorul vremurilor de mult apuse. Un fel de „s-a stricat Vama”, dar varianta de la începutul momentului în care oamenii au învățat să scrie.

Arheologii au descoperit niște tablete cu scrieri cuneiforme ale populației sumeriene din acea perioadă în care scriitorii erau dezamăgiți că viața nu mai era ce era odată. Printre exemplele date pentru faptul că civilizația se duce de râpă, era menționat un băiat care vorbea cu ură despre mama lui și un frate mai mic ce intrase în conflict cu fratele mai mare pentru atenția tatălui.

Interesant este însă că, de fiecare dată, acea referință este una extrem de subiectivă, ancorată în tinerețea sau adolescența celui care o verbalizează sau scrie despre ea. Astfel, pentru fiecare dintre noi acel „înainte” din „înainte era mai bine” poate face referință la anii ’90, ’80, ’50, ’20, nu contează.

Totul este în mintea ta și, din păcate, te înșeli

În funcție de cine a făcut ultimul studiu pe marginea acestui subiect, concluziile sunt deseori similare. Într-o analiză de psihologie comportamentală din 2015, profesorul Nick Chater a ajuns la concluzia că 70% dintre britanici sunt de părere că lumea merge din rău în mai rău. Doar 10% dintre cei intervievați sunt de părere că lucrurile să îmbunătățesc de la an la an.

Ca urmare, cei mai mulți sunt de părere că înainte era mult mai bine decât acum. Francezii și americanii gravitează în jurul valorii de 50% conform unui studiu mai recent, dar ideea de bază este aceeași, sunt convinși că realitatea actuală este net inferioară celei de acum câteva decenii.

Deși psihologii consideră această viziune ca având numeroase părți bune, motiv pentru care este și o constantă în viața noastră, fenomenul nu este încă pe deplin înțeles. Chiar și așa, are un nume. Dacă te trezești în fiecare zi și te gândești că înainte era mai bine, suferi de declinism. Pentru tine, calitatea vieții este într-un regres perpetuu pornind de la o amintire plăcută foarte bine definită sau de la dramă.

Prea puțini se gândesc că, dacă ne întoarcem în timp 20, 50, 100 de ani, de fapt, o să trecem din nou prin două războaie mondiale, o criză nucleară globală, 11 septembrie, o rată sporită a mortalității infantile, o speranță de viață scăzută. Nici nu mai menționez avansurile tehnologice care au făcut viața mai simplă chiar și pentru cei mai săraci dintre noi.

Este suficient să te gândești la beneficiile derivate din accesul la apă curentă, electricitate, internet, autoturisme mai ieftine, dar și lucruri aparent banale, precum un cuptor sau o mașină de spălat. Acestea nu existat „înainte”. Aș fi vrut să trec pe listă și apa caldă sau căldura, dar dacă locuiești în București, acestea reprezintă în continuare un subiect prea sensibil ca să insist pe el.

Care este explicația

„În particular, memoria noastră tinde să uite evenimentele negative din trecut și avem tendința să ne amintim și să ne fixăm pe lucrurile bune care s-au întâmplat în trecut, le verbalizăm mult mai des, întărind astfel amintirile plăcute. Tindem să ne amintim cântecele bune, mașinile sau jucătorii de fotbal din vremurile de mult apuse și să le uităm pe cele rele.” – Nick Chater, profesor de Știință Comportamentală

Exemplele sunt de ordinul sutelor, dacă nu al miilor. Vaccinarea, anestezia, motoarele cu fum, căile ferate, electricitatea, toate au întâmpinat dificultăți majore și o reticență incredibilă în rândul populației, înainte să fie răspândite la scară largă. Ca un exemplu drăguț, când au apărut bicicletele, oamenii au fost convinși că ne vom confrunta cu generații întregi de cocoșați, pentru că cicliștii stau aplecați pe parcursul zilei. Mai mult decât atât, statul pe bicicletă era văzut ca o sursă de sterilitate pentru femei.

La ora actuală, aceeași reticență poate fi văzută la aproape orice progres științific, indiferent că este vorba de realitate virtuală, robotizare, organisme modificate genetic, celule stem sau vaccinuri dezvoltate în câteva luni cu ARN mesager.

Nu spune nimeni că această reticență este absurdă în proporție de 100%. Noile tehnologii provoacă un declic, o ruptură între generații. Este suficient să te uiți la dependența adolescenților de smartphone-uri, un fenomen imposibil de înțeles de către adulți sau bătrâni. În același timp, nu de puține ori, progresul este construit pe îngenuncherea tradițiilor, pe pierderi de locuri de muncă, chiar și dacă acestea din urmă sunt înlocuite de joburi noi.

În mod regretabil însă, un pas în față este imposibil fără o eventuală greșeală.

Doar așa descoperi adevăratele beneficii ale progresului, prin experimentare. Nimeni nu spune că viitorul este perfect, dar, cu siguranță, este absurd să crezi că trecutul a fost. Nimic nu este mai trist decât să trăiești într-o bulă desprinsă din secolul trecut doar pentru că este sigură, lipsită de nou și, implicit, de riscuri. Este spre binele tău și al nostru, al tuturor, să accepți că „viitorul sună bine”, iar acesta este un clișeu mult mai demn de a fi îmbrățișat decât „înainte era mai bine”.