fbpx

În premieră, o femeie va arbitra un meci din Liga Campionilor

Franțuzoaica Stephanie Frappart va deveni prima femeie care va conduce la centru un meci de fotbal din grupele Ligii Campionilor, este vorba de partida dintre Juventus Torino și Dinamo Kiev, programată miercuri de la ora 22.00.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Frappart, care împlinește 37 de ani luna viitoare, a fost prima femeie arbitru care a oficiat la Supercupa Europei anul trecut, la Istanbul, scrie prosport.ro.

De asemenea, a condus și finala Cupei Mondiale feminine din 2019 dintre Statele Unite și Olanda și a devenit primul arbitru de sex feminin într-un meci din Ligue 1 când Amiens a jucat Strasbourg în aprilie 2019.

Ea a arbitrat deja primul său meci din Europa League în octombrie, când Leicester City a dat piept cu Zorya Lugansk.

Nicole Petignat din Elveția a fost totuși primul arbitru-femeie care a arbirat în meciuri prelimnare ale Cupei UEFA între 2004 și 2009.

Stephanie a fost promovată în corpul de arbitri de elită din Franța, după ce a fost nevoită să treacă de aceleași teste fizice pe care le-au susținut și colegii de sex masculin. „Jucătorii nu aleargă mai încet doar pentru că arbitrul este o femeie”, a recunoscut Frappart.

Frappart va fi ajutată de conaţionalii săi Hicham Zakrani şi Mehdi Rahmouni. Rezervă va fi Karim Abed, iar arbitri video Benoît Millot şi Delajod Willy.

Juventus este deja calificată alături de FC Barcelona în optimile de finală, ea este a doua în grupa G cu 9 puncte din patru meciuri, în timp ce catalanii au maximum de puncte 12. pentru locul 3 se bat Dinamo Kiev și Ferencvaros, ameble cu câte un punct cștigat după patru partide.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button