fbpx

Să redescoperim țara noastră împreună! Vezi 10 locuri turistice din R. Moldova care merită vizitate

A început sezonul cald, ceea ce înseamnă că poți evada din rutina zilnică alături de cei dragi într-o drumeție prin Republica Moldova. Ți-am pregătit 10 puncte turistice care te vor ajuta să redescoperi țara noastră.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

1. Lunca Prutului de Jos

 

Rezervația științifică „Prutul de Jos” este o arie protejată amplasată în cursul de jos al râului Prut, incluzând Lacul Beleu și împrejurimile sale, în sud-vestul Republicii Moldova.

Între satele Văleni și Slobozia Mare din raionul Cahul, lacul Beleu este locul ideal pentru iubitorii de natură. Lacul găzduiește cârdurile de Pelicani care se îndreaptă spre Dunăre, Țigănuși negri, Egrete albe, Stârc cenușiu și alte păsări.

În perioada mai-iulie, pe lacul Beleu înfloresc nuferii albi și galbeni.

2. Rezervația Naturală „Codrii”

În cadrul aceste rezervaţii funcționează un bogat „Muzeu al naturii”, situat în centrul deluros al Republicii Moldova, pe Podișul Moldovei Centrale (raionul Strășeni), ocupând cca. 40% din suprafața acestui platou înalt.

În rezervație se află sub ocrotire aproximativ 1000 specii de plante, 43 specii de mamifere, 145 specii de păsări, 7 specii de reptile, 10 specii de amfibii și mai mult de 10 mii specii de insecte.

Rezervația naturală „Codrii” are o importanță semnificativă în protecția și înmulțirea speciilor de plante și animale pe cale de dispariție.

Totodată rezervația contribuie la conservarea biodiversității caracteristice Republicii Moldova, prin aceasta îmbunătățindu-se calitatea mediului înconjurător.

3. Valea „O sută de movile”

„Suta de Movile” este o arie protejată din apropierea Prutului, amplasată în raionul Rîșcani, între satele Braniște și Avrămeni. Din denumirea „O sută de movile“ putem trage concluzia că ele sunt 100, dar în realitate, potrivit unor estimări, numărul acestora este mult mai mare (peste 3500), fiecare având înălțimi diferite, 15-30 m.
Valea celor o sută de movile face parte din rezervația științifică „Pădurea Domnească“ și din lista zonelor ocrotite.

4. Schitul rupestru Bechir

Râpa lui Bechir sau „Bechirov Iar” este un monument al naturii de tip geologic sau paleontologic în raionul Soroca. În stâncile abrupte din acea vale se află schitul rupestru Bechir, considerat cel mai vechi ajuns până în zilele noastre, datând probabil din secolul VI – VIII.

Se presupune, că este o peștera-biserică, săpată în stâncă, care amintește de așezările rupestre din diverse colțuri ale lumii creștine.

Caverna este amplasată la o înălțime de 12-14 metri pe o stâncă verticală, albă de calcar și este formată dintr-o încăpere mică orientată cu altarul spre nord și cu o ușă-ferestruică mică spre sud.

Interiorul este ornamentat cu elemente constructive cioplite în piatră și care imită interiorul unei biserici de lemn de epocă.

5. Buncărul sovietic din satul Olișcani

Buncărele imense din pădurea satului Olişcani, raionul Şoldăneşti, se numără printre cele mai enigmatice construcţii de pe teritoriul Republicii Moldova.

Cele două cazemate, cu diametrul de 32 de metri şi peste 60 de metri adâncime, făceau parte dintr-un obiectiv militar secret sovietic. Sistemul construcţiei atât de ingenios dă de bănuit că această unitate militară din inima pădurii de la Olișcani avea o destinaţie specială, mai degrabă un punct de comandă al Statului-Major.

6. Grota din Duruitoarea Veche

Această prezentare necesită JavaScript.

Grota Duruitoarea Veche este cunoscută ca o aşezare străveche din epoca de piatră. Ea constă din trei încăperi cu lungimea totală de 49 de m, lăţimea de 5-9 m și se află deasupra satului Duruitoarea (raionul Rîșcani), la o înălțime de 33 de metri.

Aici au fost descoperite rămăşiţe de animale, fragmentele unor unelte, dar și urme ale omului primitiv de acum 250-300 mii de ani.

7. Peștera Cenușăreasa

Peștera „Cenușăreasa” sau „Emil Racoviță” este cea mai mare peșteră din Republica Moldova, recunoscută, de asemenea, ca a treia cea mai lungă peșteră de ghips din Europa.

Peștera este situată în regiunea est-europeană, în satul Criva, în locul unde se intersectează granițele a trei state: Ucraina, Republica Moldova și România.

În golurile carstice se află peste 20 de lacuri, dintre care cele mai mari sunt: Lacul Dacilor, Lacul Verde, O gură de apă, Lacul Albastru, Lacul Dinozaurilor, Lacul Nautilus, denumite după cultura, imaginaţia şi pasiunile speologilor.

Majoritatea sălilor au plafonul boltit în stil gotic, cu înălţimea de circa 11 metri. Lăţimea tunelurilor este de 30-40m, iar lungimea variază între 60 până la 100m. În galerii există câteva fântâni cu apă. Majoritatea plafoanelor şi pereţilor seamănă cu mozaicul, datorită formaţiunilor care rezultă din procesul de cristalizare a ghipsului.

8. Rezervația Naturală Fetești

La 220 de kilometri de Chișinău și la 20 km de Edineț, în Valea Draghiștei, departe de ochii lumii, se ascunde satul Fetești, care poartă cu demnitate și delicatețe o salbă de stânci milenare și păduri mărețe.

Rezervația peisagistică Fetești este o arie protejată, cu o suprafață de 555 ha, care se întinde printre vestitele toltre din preajma Prutului, de-a lungul malurilor abrupte ale râului Draghiște.

9. Parcul Țaul

Aproximativ la 200 km de Chişinău, la Nord în centrul satului Țaul din raionul Donduşeni se află cel mai mare parc din Moldova. El a fost creat la începutul secolului al XX-lea, împrejurul conacului familiei Pommer. Parcul este una dintre cele mai reuşite creaţii ale arhitectului-peisajist cunoscut I. Vladislavskii-Podalko.

Dintre parcurile Republicii Moldova, parcul Țaul are cele mai multe specii de conifere și foioase de origine străină, aproximativ 150 de specii.

10. Conacul lui Zamfirache Ralli

Conacul lui Zamfirache Ralli este o fostă reședință boierească de la începutul secolului al XIX-lea, construită de bogatul boier grec Zamfirache Ralli, situat în raionul Strășeni, satul Dolna (67 km distanță de Chișinău).

Locul a devenit mai cu seamă cunoscut datorită faptului că a fost vizitat adeseori de cunoscutul poet rus Aleksandr Pușkin, exilat între 1821 și 1823 la Chișinău.

După primul război mondial conacul a rămas satului. Aici a funcționat o bibliotecă, apoi școala muzicală și abia în anii ’70 s-a deschis muzeul, cu mici modificări.

Muzeul are 2 niveluri, pentru public sunt deschise camerele de la etaj, 15 la număr.

Sursa: moldovenii.md, moldova.md, wikipedia.org, natura.md 

Articole asemănătoare

Back to top button