fbpx

foto | „Timpul pentru egalitate este acum”. O nouă pictură murală a apărut în capitală

La Chișinău a fost inaugurată o pictură murală dedicată egalității de gen. Aceasta se află pe teritoriul Universității Tehnice a Moldovei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Intitulată „Timpul pentru egalitate este acum”, opera ilustrează o lume în care a fost atinsă egalitatea, iar fiecare poate obține orice își dorește indiferent de gen, etnie sau orientare sexuală.

„Murala este o metodă foarte bună de a discuta cu societatea. Zilnic sute de oameni vor trece pe lângă ea și își vor pune întrebări și vor conștientiza existența inegalităților de gen. Prin pictarea de murale noi demonstrăm că fiecare dintre noi poate schimba ceva și contribui la accelerarea atingerii egalității de gen”, spune artista Inna Jeleascova, cunoscută drept iZZYiZVNE.

Murala, lansată de UN Women Moldova, este al doilea proiect de acest gen susținut de organizație. Anterior, în decembrie 2020, a fost dezvelită o pictură dedicată solidarității în combaterea violenței împotriva femeilor.

Opera este parte a campaniei „Generația Egalității”, lansată de UN Women. În cadrul ei sunt cerute salarii egale, o repartizare egală a muncii casnice, eliminarea hărțuirii sexuale și tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor și fetelor, participarea lor egală în viața politică și luarea deciziilor în toate domeniile vieții.

Autoarea acestei picturi este Anastasia Provozin, o tânără artistă feministă. Ea a lucrat în colaborare cu Asociația Obștească „Urban SpiritFamily”, condusă de Inna Jeleascova, împreună cu echipa WhiteTigersCrew.

Inițiativa de realizare a muralului aparține UN Women Moldova și a fost implementată cu sprijinul financiar al Suediei, în colaborare cu Universitatea Tehnică a Moldovei și cu susținerea Ambasadei Franței în Republica Moldova.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button