fbpx

foto | Dacia și-a prezentat noul model – Jogger, care va înlocui modelele Logan MCV și Lodgy. Prețul anunțat

Dacia a prezentat vineri noul său model, Jogger, care înlocuiește Logan MCV și Lodgy și care poate transporta până la șapte pasageri. Este o încrucișare între un mono-volum, un break și un SUV. Este cel mai lung model Dacia de până acum, așa că are o caroserie inedită, scrie Digi24.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Azi mai facem un pas înainte. După SUV-ul nostru reprezentativ Duster, după cel mai bine vândut model Sandero și după Spring, mașina de oraș 100% electrică, avem acum al patrulea pilon. Redefinim mașinile de familie din segmentul C cu primul model cu șapte locuri cu adevărat multivalent, unul care ia ceea ce este mai bun din SUV-uri, mașini de familie și break-uri și oferă atractivitate fără paralel, versatilitate, spațiu și siguranță la un preț imbatabil”, a declarat Denis Le Vot, CEO la Dacia.

Ca și în cazul noilor Sandero și Logan, producătorul auto a decis să nu mai ofere motorizări diesel. Clienții pot alege pentru început între un nou motor de un litru pe benzină, cu o putere de 110 cai, și motorul dual, benzină – GPL, cunoscut deja de pe alte modele ale mărcii, ce are 100 de cai putere și oferă un consum redus de combustibil.

Din 2023, modelul va fi echipat și cu un motor hibrid, primul din istoria Dacia, un motor cu o capacitate de 1,6 litri, ce se regăsește deja pe o serie de modele Renault.

„Cu o lungime de 4,55 metri, Jogger este cel mai lung model din gama Dacia. Garda la sol de 200 milimetri, combinată cu roțile cu diametru mare, garantează o rulare confortabilă pe orice tip de teren. Ecartamentul mare, cu roțile împinse înspre capete, o fac foarte robustă și stabilă. Protecțiile aripilor, cele de la măștile față și spate și barele de plafon modulare, completează acest design aventuros”, a explicat David Durand, șef design exterior la Dacia.

Constructorul a anunțat că Dacia Jogger va putea fi comandată din noiembrie, iar livrările vor începe luna februarie a anului viitor.

Prețul mașinii, ce va fi construită la Mioveni, pe liniile pe care se asamblează Duster și Sandero Stepway, va porni de la aproape 15 mii de euro.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button