fbpx

Cum arată o zi din viața lui Putin? La ce oră se trezeşte și ce ritual are înainte de micul dejun

Preşedintele rus, Vladimir Putin, nu se trezeşte mai devreme de ora 12:00 şi nu începe activităţile zilnice până ce nu îşi termină programul de înot. În ceea ce priveşte micul dejun, liderul de la Kremlin nu se atinge de mâncare până ce specialiştii nu o verifică.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Vladimir Putin nu se ridică din pat cu mult înainte de prânz. Imediat după, preşedintele rus serveşte micul dejun, însă nu înainte ca mâncarea să fie verificată de specialişti pentru a nu fi otrăvită, relatează publicaţia britanică DailyStar, citată de Adevărul.ro.

Brânza de vaci, omleta şi terciul nu lipsesc de pe masa liderului de la Kremlin. De asemenea, Putin serveşte adesea ouă de prepeliţă, de lângă care nu lipseşte sucul de fructe. Totul servit cât se poate de proaspăt de pe terenurile agricole ale Patriarhului Kiril, notează sursa citată.

Prima masă a zilei este urmată de o înghiţitură de cafea, înainte ca preşedintele rus să înceapă programul obişnuit de înot, care durează în jur de două ore, timp în care Putin îşi face ordine în gânduri, după cum susţin asistenţii acestuia, amintiţi de DailyStar.

În cele din urmă, Putin începe să lucreze în biroul său din lemn, în care nu se găseşte niciun computer la vedere. De teama oricăror posibile scurgeri de informaţii online, toate deciziile sunt scrise pe hârtie, cu excepţia apelurilor telefonice efectuate exclusiv pe telefoane fixe din perioada războiului sovietic.

Obsedat de informaţii, Putin îşi petrece timpul citind dosare generoase care aduc noutăţi de pe frontul intern, din planul afacerilor internaţionale, dar şi informaţii despre deciziile luate de Tribunal. De asemenea, pe agenda liderului rus este şi o şedinţă de „perfecţionare” a ştirilor din presa de stat în ziua respectivă.

Obiceiurile alimentare pentru restul zilei sunt mai puţin clare decât micul dejun, mai arată sursa britanică. Potrivit publicaţiei Pravda, fostul canal de propagandă al Uniunii Sovietice, Putin ţine o dietă foarte sănătoasă, bazată pe legume, în special roşii, castraveţi şi salată verde. Totodată, deşi iubeşte carnea de oaie mai mult decât alte cărnuri, alegerea principală a preşedintelui rus este peştele. Dulciurile sunt complet interzise în meniul lui Vladimir Putin.

Articole asemănătoare

Back to top button