fbpx

„Virusul este, învățăm să trăim cu el”. Țara care renunță aproape la toate restricțiile anti COVID-19

Elveţia va ridica aproape toate restricţiile legate de pandemia de coronavirus de la miezul nopţii, a anunţat miercuri guvernul, pe măsură ce temerile că o posibilă creştere a infecţiilor ar copleşi sistemul de sănătate s-au diminuat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Guvernul a spus că numai cerinţa de a purta măşti în transportul public şi în timpul vizitei la unităţile de asistenţă medicală va rămâne temporar în vigoare conform noilor modificări.

„Lumina de la orizont este foarte vizibilă”, a declarat preşedintele Ignazio Cassis la o conferinţă de presă de la Berna, deşi a adăugat că guvernul este gata să reimpună restricţii dacă va fi necesar.

„Virusul este acolo. Învăţăm cum să trăim cu el”, a spus el, potrivit Reuters citat de Mediafax.

Izolarea obligatorie de cinci zile a persoanelor care au fost testate pozitiv va rămâne, de asemenea, în vigoare, până la sfârşitul lunii martie. Totuşi, magazinele, restaurantele şi instituţiile culturale vor fi libere la acces.

„Aşteptăm acest moment de mult timp”, a spus Casimir Platzer, şeful lobby-ului sectorului de catering Gastrosuisse, salutând sfârşitul obligaţiei ca oaspeţii să prezinte un certificat special COVID-19 pentru a intra în baruri şi restaurante.

Peste 90% din populaţia de 8,6 milioane de oameni a Elveţiei a câştigat protecţie împotriva virusului, fie prin boală, fie prin vaccinare.

În ciuda a zeci de mii de noi infecţii raportate zilnic, sistemul de sănătate a rezistat bine, iar gradul de ocupare a unităţilor de terapie intensivă a scăzut.

Peste 2,6 milioane de infecţii au fost înregistrate în Elveţia şi în ţara vecină, Liechtenstein, de la începutul crizei. Aproximativ 12.600 de oameni au murit din cauza bolii.

„Faza acută s-a încheiat”, a spus ministrul Sănătăţii, Alain Berset, adăugând că Elveţia îşi va menţine capacitatea de vaccinare pentru a fi în siguranţă.

Articole asemănătoare

Back to top button