fbpx

video | Victoria proclamată de talibani: „Războiul s-a încheiat”. Imagini dramatice pe aeroportul din Kabul

Talibanii au intrat duminică în capitala Kabul, ultimul oraș important care rămăsese sub controlul forțelor guvernamentale afgane. Evenimentele se desfășoară cu repeziciune, iar informațiile sunt greu de verificat. Președintele țării a fugit din Kabul, spunând că a vrut să evite o baie de sânge, potrivit Digi24.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Slavă Domnului, războiul s-a încheiat în țară”

În contrast cu haosul de la aeroport, străzile orașului Kabul erau liniștite luni dimineață, scrie Al Jazeera. Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat pentru site-ul de știri că talibanii nu vor să trăiască în izolare și că tipul și forma de guvernământ în Afganistan vor fi făcute cunoscute în curând.

„Slavă Domnului, războiul s-a încheiat în țară”, a spus Mohammad Naeem.

„Am obținut ce am vrut, adică libertate pentru țara noastră și independență pentru poporul nostru. Nu vom permite nimănui să folosească pământul nostru pentru a agresa pe cineva, iar noi nu le vom face rău celorlalți”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt citat de Al Jazeera.

Talibanii urmează să se regrupeze din mai multe provincii și vor aștepta până când forțele străine vor părăsi țara, înainte de a crea o nouă structură de guvernare, porrivit Reuters.

Un lider taliban a declarat că luptătorii au primit ordin „să-i lase pe afgani să-și vadă de treburile zilnice și să nu-i sperie”.

Avioane luate cu asalt de afgani disperați. Zboruri anulate

Noi imagini șocante de pe aeroportul din Kabul apar în mediul online. BBC a publicat un video de aproape jumătate de minut în care se văd sute de afgani care încearcă cu disperare să se urce într-un avion. Câteva zeci sunt efectiv agățați unii de alții pe scara avionului, în timp ce mulți alții privesc neputincioși de pe pistă.

Trupele americane au fost forțate să tragă focuri de avertisment în aer la aeroport, pentru a împiedica civilii afgani să meargă spre avioane, a declarat un oficial citat de Reuters.

„Mulțimea scăpase de sub control. Focurile au fost doar pentru a împiedica haosul”, a spus oficialul.

După scenele șocante de la aeroport, autoritatea aeroportuară a anunțat suspendarea tuturor zborurilor comerciale, „pentru a împiedica furturile și jafurile. Vă rugăm nu mai veniți la aeroport”, scrie Al Jazeera, citând un mesaj transmis de autorități.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button