fbpx

video | Știu să alerge, să se joace cu mingea și să facă salturi. Cum arată primii roboți gheparzi?

Roboții mini-gheparzi sunt una dintre noile invenții ale specialiștilor de la Massachusetts Institute of Technology. Ei pot alerga, sări, face salturi și chiar se mai joacă uneori cu mingea.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Micuții” sunt controlați de cercetători cu ajutorul unei manete și par a fi adorabili. Fiind alimentați de 12 motoare, ei ar putea ajuta în scurt timp la realizarea livrărilor, la ajutorarea bătrânilor sau la efectuarea unor servicii de urgență, relatează CNN.

Cercetătorii își propun să dezvolte tehnologia astfel în cât roboții să se poată deplasa fără a avea nevoie de operatori. Până atunci însă, aceștia mai au timp „să se joace și să crească mari”.

Articole asemănătoare

Back to top button