fbpx

Un bărbat a stat 43 de ani la pușcărie pentru o triplă crimă. Spune că e nevinovat, iar procurorii îi dau dreptate

Un bărbat din statul american Missouri, care a continuat să își susțină nevinovăția în cazul unei crime triple pentru care a fost condamnat, a avut posibilitatea să depună mărturie în cadrul unei audieri de trei zile care ar putea duce la eliberarea lui după 43 de ani de închisoare. Decizia este acum în mâinile unui judecător.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Kevin Strickland, 62 de ani, stă de 43 de ani la Western Missouri Correctional Center din Cameron, Missouri, după ce a fost condamnat pe viață pentru o triplă omucidere. Kevin spune că nu a fost implicat în caz, iar procurorul Jean Peters Baker i-a dat dreptate, relatează CNN.

Patru oameni au fost împușcați în Kansas City, Missouri, pe 25 aprilie 1978, iar trei dintre ei au murit. Singura supraviețuitoare, Cynthia Douglas, care a murit în 2015, a declarat în 1978 că Strickland a fost la locul triplei crime. Douglas a supraviețuit atacului armat și le-a spus polițiștilor că Vincent Bell și Kiln Adkins sunt doi dintre autori. Însă de Strickland, pe care îl cunoștea, a menționat abia o zi mai târziu, după ce i s-a sugerat că frizura acestuia se potrivea cu descrierea făcută de Douglas despre al treilea atacator. Cynthia Douglas a spus că inițial nu l-a identificat pentru că era sub influența alcoolului și a drogurilor și nu era în cea mai bună stare.

Dar în ultimii 30 de ani, ea a spus că a făcut o greșeală și l-a identificat în mod fals pe Strickland. Douglas a făcut demersuri pentru eliberarea lui prin intermediul Strickland prin Midwest Innocence Project.

Ceilalți doi atacatori identificați de Douglas au pledat vinovați pentru crimă de gradul doi și fiecare a ajuns să execute aproximativ 10 ani de închisoare, potrivit avocatului lui Strickland, Robert Hoffman.

Procurorul Peters Baker a spus: „Kevin Strickland este propriul nostru exemplu a ceea ce se întâmplă atunci când un sistem care ar trebui să fie corect eșuează”.

Luni, în timpul primei zile de audieri, în care au fost ascultate mărturiile martorilor oculari, echipa juridică a lui Strickland a prezentat dovezi și argumente care să-i susțină nevinovășia. Strickland a depus mărturie și el.

„Nu puteam să pledez vinovat pentru o crimă cu care nu aveam nicio legătură”

Dacă Strickland va fi eliberat, detenția lui ar deveni cea mai lungă perioadă de închisoare pe nedrept din istoria statului Missouri și a patra cea mai lungă din țară, potrivit Registrului Național al Exonerărilor.

„Nu puteam să pledez vinovat pentru o crimă cu care nu aveam nicio legătură”, a spus Strickland în timpul audierii de luni, potrivit KCTV, post tv afiliat CNN. „Nu aveam de gând să o fac… Aveam 18 ani și știam că sistemul funcționează, așa că știam că voi fi exonerat, că nu voi fi găsit vinovat de o infracțiune pe care nu am comis-o. Nu am acceptat nicio înțelegere pentru ceva ce nu am făcut.”

În 2020, au existat 129 de exonerări în SUA. Inculpații exonerați anul trecut au petrecut pe nedrept 1.737 de ani după gratii în total, în medie câte 13,4 ani fiecare, potrivit unui raport al autorităților.

Audierea în cazul lui Strickland s-a încheiat miercuri, judecătorul afirmând că va lua o decizie în curând, a declarat pentru CNN Michael Mansur, directorul de comunicații al procurorului Jean Peters Baker.

„Nu putem aprecia momentul în care instanța va lua o decizie”, a declarat Hoffman pentru CNN. „Dar noi credem că judecătorul înțelege și apreciază importanța unei decizii prompte într-un caz ca acesta și ne așteptăm să se pronunțe cât de repede posibil”.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button