fbpx

Telefonul unde soldaţii ruşi pot suna pentru a se preda autorităţilor ucrainene: „Ce fac, cad în genunchi”?

O linie specială unde soldaţii ruşi pot fie să sune, fie să trimită mesaje pentru a se interesa de condiţiile în care se pot preda trupelor ucrainene, primeşte zilnic în jur de 100 de apeluri. Proiectul se numeşte „Vreau să trăiesc” şi a fost creat, în septembrie, de autorităţile din Ucraina pentru soldaţii ruşi care nu sunt de acord cu invazia, ori se tem pentru viaţa lor, scrie BBC.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit oficialilor de la Kiev, peste 3.500 de soldaţi ruşi sau membri ai familiilor lor au apelat până acum. Frecvenţa a crescut de când Vladimir Putin a ordonat mobilizarea parţială în Rusia.

„La început auzim o voce, de obicei de bărbat. Este pe jumătate disperată, pe jumătate frustrată, pentru că mulţi nu înţeleg, la început, cum funcţionează linia specială sau dacă este, cumva, o capcană”, spune una dintre operatoare, căreia reporterii BBC i-au dat numele fals Svitlana, pentru a-i proteja identitatea, scrie Digi24.

„Sunt şi mulţi care sună de curiozitate, nu vor să se predea, dar îi interesează să ştie care sunt condiţiile, dacă va fi vreodată nevoie”, spune spune aceasta.

Apelurile se înteţesc, de obicei, seara, când soldaţii au mai mult timp liber şi pot telefona.

Soldaţii ruşi care vor să se predea sunt încurajaţi să aibă un telefon la ei şi pe front

Reporterii BBC au primit acces şi la câteva dintre mesajele primite până acum prin linia specială.

„Nu înţeleg exact ce trebuie să fac când vin ucrainenii. Ce fac, cad în genunchi? Cum fac, cum mă predau?”, a scris un soldat rus.

„Când ai ajuns pe front, sună-ne imediat”, i s-a răspuns.

Un alt apelant a contactat serviciul înainte de a ajunge în Ucraina.

„N-am primit încă ordinul de încorporare, dar au încercat să mi-l dea. Mă puteţi sfătui ce să fac? Nu vreau să ucid ucraineni. Şi nici nu vreau să mor”, a scris bărbatul.

„Dacă eşti trimis în Ucraina, trebuie să fii pregătit în avans. Trebuie să ai un telefon pe care să-l poţi folosi pe front”, i s-a răspuns.

Operatorii nu au voie să dezvăluie prea multe detalii despre instrucțiunile pe care le transmit soldaţilor ruşi dispuși să se predea. Cei care vor să facă asta, însă, trebuie să aibă serviciul de localizare deschis pe telefon. Uneori sunt sfătuiți să aibă și un steag alb, în cazul în care sunt în prima linie a frontului.

„Ne adresăm în special soldaților care au venit după mobilizarea parțială, care nu numai că nu știu să lupte, dar au devenit carne de tun. Acest proiect a fost creat pentru ca viețile lor să fie garantate, dacă se predau”, spune Vitalii Matviyenko, care conduce proiectul.

Odată ce se predau, soldaţii ruşi ar putea fi folosiţi în schimburile de prizonieri. Institutul pentru Studiul Războiului, un think tank din Statele Unite, estimează că ar fi vorba de mii de prizonieri, de ambele părţi, deşi numărul exact rămâne necunoscut.

Articole asemănătoare

Back to top button