fbpx

Scandal în Argentina: Ministrul sănătăţii şi-ar fi vaccinat prietenii în minister, înaintea persoanelor în vârstă

Preşedintele argentinian, Alberto Fernandez, a cerut vineri demisia ministrului sănătăţii care le-a propus prietenilor să fie vaccinaţi la minister fără să-şi facă o programare la un spital.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Alberto Fernandez „l-a instruit pe şeful guvernului (Santiago Cafiero) să îi ceară demisia ministrului sănătăţii”, Ginés Gonzalez Garcia, a declarat o sursă guvernamentală pentru AFP, transmite Agerpres.

Jurnalistul Horacio Verbitsky (71 de ani), unul dintre primii care a investigat mecanismul „zborurilor morţii” din timpul dictaturii în cartea sa „El Vuelo” publicată în 1995, a povestit la un post de radio că s-a vaccinat la minister urmând indicaţiile vechiului său prieten, ministrul sănătății, scrie digi24.ro.

El a făcut mărturisirea în aceeaşi zi în care, la Buenos Aires, un site municipal creat pentru a permite persoanelor cu vârsta peste 80 de ani să se programeze pentru a fi vaccinaţi cu începere de luni a fost aproape imediat saturat din cauza cererii uriaşe.

Patronul postului de radio unde Horacio Verbitsky a dezvăluit că s-a vaccinat a anunţat că a pus capăt colaborării cu jurnalistul, afirmând pe Twitter că este „imoral ca VIP-uri să fie vaccinate, având 50.000 de morţi. Este imoral să ştii cine a autorizat asta şi cine a fost vaccinat”.

Horacio Verbitsky este, de asemenea, preşedintele Centrului de Studii Juridice şi Sociale, consacrat drepturilor omului, ai cărui angajaţi au reacţionat vehement.

„Echipa de la CELS respinge această acţiune sau orice alt privilegiu”, au scris ei pe Twitter.

Scandalul a provocat reacţii în lanţ pe reţele sociale sub hashtag-ul #vacunasvip (vaccinuriVIP).

La 13 februarie, Argentina a depăşit pragul de 50.000 de decese legate de COVID-19 şi numără peste două milioane de cazuri de contaminare cu coronavirusul, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, clasa politică din Peru este zdruncinată de un scandal similar legat de vaccinarea preferenţială a 487 de personalităţi, printre care un fost preşedinte, doi miniştri, funcţionari publici, universitari, oameni de afaceri şi nunţiul apostolic chiar înainte de începerea campaniei de imunizare.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button