fbpx

Scad „ambițiile” nucleare? Rusia salută propunerea SUA de a prelungi tratatul care prevede limitarea arsenalelor

Joe Biden anunță că intenționează să prelungească ultimul tratat care mai este în vigoare între SUA și Rusia în domeniul armelor nucleare. Documentul numit „New Start” expiră la începutul lui februarie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că, totodată, liderul de la Casa Albă a cerut serviciilor specializate să examineze incidentele ce țin de Rusia, inclusiv otrăvirea lui Navalnîi, implicarea în alegerile din SUA și atacurile cibernetice de care este învinuit Kremlinul.

Moscova a salutat intenția SUA de a prelungi acordul ce ține de domeniul nuclear, informează presă străină, cu referire la AFP. Dmitry Peskov, secretarul de presă a lui Putin, a declarat că administrația rusă așteaptă mai multe detalii și precizări de la Washington.

Deocamdată se cunoaște că documentul ar putea fi prelungi pentru cinci ani. În perioada administrației Trump, condițiile impuse pentru reînoirea acordului au fost respinse de partea rusă.

„New Start” a fost semnat în 2010, fiind ultimul tratat major dintre SUA şi Rusia. Documentul limitează arsenalele nucleare ale celor două ţări la 800 de lansatoare şi bombardiere grele şi la 1550 de focoase nucleare.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button