fbpx

România: Primii 10 pacienți bolnavi de COVID în stare gravă, transferați în Ungaria pentru tratament

România a transferat joi primii zece pacienți COVID în Ungaria, în cadrul înțelegerii cu autoritățile de la Budapesta, care s-au arătat dispuse să preia o parte din bolnavii în stare gravă care nu mai au loc în spitalele românești.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„În cursul zilei de astăzi, 14 octombrie 2021, a început transferul în Ungaria a primilor pacienți infectați cu SARS-Cov-2, aflați în stare critică. Este vorba despre 10 pacienți, 8 dintre aceștia au fost internați în UPU din unități sanitare din București și 2 din Timișoara, aflați în stare stabilă, care sunt transportabili și care necesită asistență medicală de specialitate într-o secție de anestezie-terapie intensivă.

Din cei 10 bolnavi, un număr de 5 vor ajunge în centrul universitar Szeged, iar ceilalți 5 în centrul universitar Debrecen”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății, scrie digi24.ro.

Pacienții sunt transferați atât pe cale rutieră, cât și aeriană și vor fi monitorizați pe tot parcursul drumului de echipe medicale complexe. De asemenea, personal din România a fost trimis în unitățile din cele două centre universitare pentru a asigura sprijinul necesar acestor operațiuni.

„Mulțumim vecinilor noștri pentru colaborare și sprijin. Este un gest absolut firesc, de solidaritate europeană, de care trebuie să ne bucurăm. Și noi, la rândul nostru am acordat sprijin altor state atunci când am avut posibilitatea. În Ungaria vom transfera 50 de pacienți aflați în stare gravă, în mai multe etape, în centrele universitare din Szeged și Debrecen”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.

Ungaria va ajuta România să trateze 50 de pacienţi infectați cu Covid-19 care au nevoie de terapie intensivă, a declarat miercuri ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto. El a menţionat „provocările extrem de serioase” şi în creştere cu care se confruntă România în ultimele zile ca urmare a înmulţirii cazurilor de COVID-19.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button