fbpx

Putin le restrânge rușilor noi drepturi și libertăți: A intrat în vigoare noua lege a „agenților străini”

În Rusia a intrat joi în vigoare o nouă lege referitoare la așa-zișii „agenți străini” din Rusia, care restrânge și mai mult libertatea de exprimare și a opoziției din Rusia lui Vladimir Putin, informează CNN.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Adoptarea unei astfel de legi în Rusia dovedește în plus decizia Kremlinului de a elimina orice fel de influență venită din partea „valorilor liberale occidentale”.

Legea intră în vigoare în aceeași săptămână în care Parlamentul rus i-a înaintat lui Putin un proiect de lege care impune mai multe interdicții la adresa problemelor „propagandei LGBT”, scrie Digi24.

Noul act normativ amendează și completează legea din 2012 privind agenții străini, adoptată după un val de proteste publice împotriva lui Putin. În varianta originală, legea impunea ONG-urilor și organizațiilor angajate în diverse activități politice care primeau finanțări externe să se înregistreze ca „agenți străini” și să respecte mai multe reguli și restricții dure.

Jurnalist rus: „Astfel de legi sunt baza sistemului represiv al lui Putin”

Termenul de „agent străin”, care poartă conotații de spionaj din Războiul Rece, este folosit de Rusia ca o etichetă ostilă pentru persoanele și organizațiile pe care le consideră a fi implicate în activitatea politică, cu sprijin străin.

În noua variantă, definiția „agentului străin” include și persoanele și organizațiile „care au primit sprijin sau se află sub influență străină”, fără a specifica în mod clar despre ce „sprijin” sau „influență” ar fi vorba.

Astfel, „sprijinul din surse străine” nu e considerat doar cel de ordin financiar, ci și „ajutorul organizațional, metodologic, științific sau tehnic”.

De asemenea, „influența” poate fi interpretată drept „ceea ce exercită influență asupra unei persoane prin coerciție, convingere (persuasiune) sau alte mijloace”.

„Astfel de legi sunt baza sistemului represiv al lui Putin”, a declarat pentru CNN, Konstantin Von Eggert, un jurnalist freelance rus stabilit în Lituania. „Legile sunt special concepute în acest fel, cu termeni generici și vagi și care pot fi aplicate selectiv”.

Restricțiile  impuse libertății de exprimare din Rusia sunt direct legate de războiul din Ucraina, invazie militară pe care Kremlinul încă o definește drept „operațiune militară specială”. Astfel, la câteva zile după lansarea acestei invazii, autoritățile de la Moscova au limitat accesul la Facebook la unele site-uri de știri occidentale ori publicații independente rusești.

La începutul lunii martie, guvernul rus a adoptat o lege care incriminează difuzarea de informații „deliberat false” despre trupele rusești, în urma căreia CNN și alte instituții media occidentale au fost nevoite să-și suspende activitatea în Rusia.

În luna aprilie 2022 au avut loc mai multe demonstrații de protest în Rusia împotriva invaziei din Ucraina. Manifestanții care au scandat „război” – cuvânt a cărui folosire a fost incriminată de Rusia – au fost arestați și riscă până la 15 ani de închisoare.

De asemenea, în septembrie, peste 1300 de ruși care au ieșit să protesteze față de ordinul de mobilizare parțială au fost reținuți în mai multe orașe din Rusia. Aproximativ 1000 de oameni sunt din Moscova și Sankt Petersburg. Mulți dintre ei au fost bătuți înainte să fie băgați în dubele poliției și duși spre destinații necunoscute.

Articole asemănătoare

Back to top button