fbpx

Oficial: Christian Eriksen a semnat cu Brentford. După problemele cardiace, danezul revine în Premier League

Internaţionalul danez Christian Eriksen, victima unui stop cardiac în timpul EURO 2020, a semnat un contract valabil până la finalul acestui sezon cu Brentford, după despărţirea de Inter, a anunţat clubul din Premier League.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Eriksen a mai evoluat în prima ligă engleză timp de şapte sezoane, la formaţia Tottenham Hotspur (2013-2020), înainte de a pleca în Italia. În vârstă de 29 ani, mijlocaşul danez s-a prăbuşit pe gazon în timpul meciului Danemarca – Finlanda disputat în vara trecută la Copenhaga, în cadrul Campionatului European de fotbal, fiind resuscitat pe teren, înainte de a fi transportat la spital, scrie digisport.ro.

Mijlocașul nu a mai jucat de atunci, iar în ultima perioadă s-a antrenat alături de jucătorii lui Ajax Amsterdam, fosta sa formaţie, pentru a se pune la punct cu pregătirea fizică. Danezul şi-a reziliat contractul cu Inter Milano în luna decembrie, din cauza defibrilatorului cardiac care i-a fost implantat în urma incidentului de la Copenhaga şi care nu îi mai permite să evolueze în Serie A.

Christian Eriksen a disputat 26 de meciuri pentru Inter Milano, alături de care a câştigat campionatul Italiei în 2021, primul din istoria acestei grupări după o pauză de 11 ani.

„Sunt nerăbdător să lucrez din nou cu Christian. A trecut ceva timp de când l-am antrenat şi s-au întâmplat multe de atunci”, a spus antrenorul principal al lui Brentford, Thomas Frank, care a lucrat cu Eriksen la selecţionata Under-17 a Danemarcei.

Jucător cu 109 selecţii în naţionala Danemarcei, Christian Eriksen a declarat luna aceasta că doreşte să revină cât mai repede pe teren pentru a putea participa la Cupa Mondială din Qatar.

Articole asemănătoare

Back to top button