fbpx

O ţară europeană revine la lockdown, deşi are peste 50% din populaţie vaccinată

Guvernul de la Riga (Letonia) a stabilit restricţii dure până la 15 noiembrie. Ţara baltică are o populaţie de două milioane de locuitori (51% sunt imunizaţi cu două doze). Letonia stă mai bine decât România la procentul de populaţie vaccinată.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Letonia revine la lockdown timp de aproape o lună din cauza creşterii cazurilor de coronavirus. Începând de joi şi până pe 15 noiembrie, majoritatea magazinelor vor fi închise şi adunările, atât în interior, cât şi în exterior, vor fi interzise.

Cu doar jumătate din populaţie vaccinată, Letonia are una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare din Uniunea Europeană. Iar guvernul îşi face mea culpa: „Noi, guvernul, şi întreaga societate nu am reuşit să realizăm o acoperire suficientă pentru vaccinare. Deci, trebuie să vă cerem să vă suspendaţi viaţa pentru câteva săptămâni, pentru a evita cel mai prost scenariu posibil”, a declarat ministrul leton al sănătăţii, Daniels Pavuts.

Majoritatea covârşitoare a populaţiei active va trebui să lucreze de la distanţă, excluzând sectoarele de construcţii, transporturi şi alte câteva. Lecţiile se vor ţine la distanţă la şcoli, cu excepţia claselor până în clasa a treia, scrie Mediafax.

În Uniunea Europeană, o serie de state, toate concentrate în Europa de Est, au întârzieri mari la campania de imunizare. Cu cifre mai slabe decât Letonia sunt Slovenia, Polonia, Slovacia, România şi Bulgaria, aceasta din urmă având doar 20,3% dintre locuitori care au primit cel puţin o doză.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button