fbpx

O româncă a murit la șapte ore după ce se vaccinase anti-COVID-19. Incidentul s-a petrecut pe o stradă din Torino

Procuratura din Torino a deschis o anchetă după moartea unei îngrijitoare românce, duminică, 18 iulie. Femeia s-a stins pe stradă și procurorul a decis să investigheze decesul deoarece cu 7 ore înainte fusese vaccinată cu AstraZeneca, scrie Libertatea, cu referire la  cotidianul italian La Repubblica.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În vârstă de 62 de ani, românca era la volan când i s-a făcut rău și a reușit să oprească pe dreapta, pe corso Racconigi, în capitala Piemontului. Femeia a reușit să coboare din autoturism, dar după câteva minute a murit.

Mai mulți trecători au cerut ajutor și au sunat la urgențe, dar medicii veniți la fața locului n-au mai putut face nimic. Românca era îngrijitoare în Torino și, conform istoricului medical, suferea de unele patologii anterioare, inclusiv tulburări legate de hipertensiune.

Dar cu 7 ore înainte de deces, ei îi fusese administrată o doză de vaccin AstraZeneca. Procurorul adjunct Vincenzo Pacileo și procurorul Chiara Canepa au dispus deschiderea unei anchete, dar, în acest moment, nu există elemente care să susțină o legătură între administrarea vaccinului și moartea femeii. Autopsia româncei va fi făcută vineri, mai scrie sursa citată.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button