fbpx

„Nu vrem să ne izolăm de restul lumii, dar trebuie să fim gata”. Rusia se declară pregătită să întrerupă relațiile cu UE

Rusia se declară pregătită să taie legăturile cu Uniunea Europeană dacă îi vor fi impuse noi sancțiuni. Declarația aparține ministrului rus de Externe Serghei Lavrov.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În cadrul unui interviu, acesta a vorbit despre relațiile UE cu Federația rusă, punctând că „dacă vrei pace, trebuie să te pregătești de război”. În același timp, oficialul a menționat că sancțiunile pentru Rusia sunt impuse în domeniile cele mai vulnerabile.

„Presupun că suntem gata să tăiem legăturile cu UE dacă vedem din nou că sancțiuni care ne slăbesc economia sunt impuse în domeniile cele mai vulnerabile. Nu vrem să ne izolăm de restul lumii, dar trebuie să fim gata pentru acest lucru”, a declarat ministrul, citat presa străină, cu referire la Reuters.

De menționat este că relațiile dintre Rusia și UE s-au tensionat în ultima perioadă, în specialul după otrăvirea opozantului Aleksei Navalnîi, apoi condamnarea lui. Parlamentul European a îndemnat statele comunității să impună sancțiuni Rusiei.

Pe de altă parte, în timpul vizitei înaltului reprezentant UE, Josep Borrell, la Moscova, Rusia a anunțat expulzarea a trei diplomați occidentali, pe care i-a acuzat că au participat la mitingurile de susținere a lui Navalnîi. Ca urmare, fiecare dintre țările vizate, la rândul lor, au trimis acasă câte un diplomat rus.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button