fbpx

NATO face „scut aerian” pentru Ucraina: Kievul va primi sisteme antiaeriene din SUA, Germania, Franța, Spania și UK

Statele Unite pun în prezent presiune pe aliații NATO ai Kievului să contribuie la „peticirea” urgentă a apărării antiaeriene ucrainene, prin acordarea de sisteme antiaeriene la standarde NATO, care să creeze un adevărat „scut aerian” pentru Ucraina, informează Le Monde. Recent, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a anunțat că Spania va livra Kievului sisteme antiaeriene „Aspide”, varianta locală a sistemului cu rază medie de acțiune american „Hawk”, conform publicației de specialitate The War Zone. De asemenea, un anunț similar a venit din partea Germaniei, care s-a oferit să ofere sisteme Iris-T de ultimă generație, scrie Digi24.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ucraina are astfel de nevoie de un veritabil „scut aerian”, alcătuit dintr-oc apărare antiaeriană „stratificată”, compusă din sisteme cu rază lungă, medie și scurtă de acțiune, după cum a arătat șeful Pentagonului Mark Milley.

O astfel de apărare stratificată va permite Ucrainei să-și apere obiectivele strategice: orașe, elemente de infrastructură, centrale electrice, împotriva rachetelor balistice, rachetelor de croazieră și chiar împotriva dronelor.

În urmă cu două zile, Casa Albă a anunțat acordarea, de către SUA, de sisteme antiaeriene „NASAMS”, cu rază medie de acțiune, destinate armatei ucrainene.

De asemenea, The War Zone arată că 19 militari ucraineni se antrenează deja în Spania, de la începutul lunii octombrie, pe sistemele antiariene „Aspide” – și ele sisteme antiaeriene cu rază medie de acțiune.

Sistemele Iris-T, promise de Germania, sunt „sisteme antiaeriene cu rază medie extinsă”. În același timp, se așteaptă ca Franța să livreze și ea Ucrainei sisteme antiaerien „cu razp scurtă” Crotale.

Ucrainenii au cerut inclusiv baterii Patriot (sisteme cu rază lungă ale SUA și capabile să intercepteze inclusiv rachete balistice sau de croazieră).

Strategia americanilor are două obiective: să îndeplinească cerințele Kievului și să asigure un flux de arme constant pentru următorii ani. SUA mai poartă discuții în secret cu Ucraina și cu industria de apărare cu privire la înarmarea armatei ucrainene cu baterii Patriot și avioane de luptă F-16. Dacă Putin lansează o nouă campanie de atacuri cu rachete împotriva infrastructurii ucrainene, pericolul pentru civili va fi mai mare ca niciodată, potrivit unui oficial al Departamentului Apărării al SUA.

Articole asemănătoare

Back to top button