fbpx

Masacru într-o închisoare din Ecuador: Peste 40 de deţinuţi au fost uciși, iar alți circa 100 au evadat în masă

Cel puţin 43 de deţinuţi au murit în timpul unor confruntări între bande rivale care au avut loc luni într-o închisoare din Ecuador de unde alţi circa o sută de deţinuţi au reuşit să evadeze profitând de violenţe, scrie Digi24.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Patruzeci şi trei de deţinuţi au murit, până la ora actuală”, a anunţat biroul procurorului general pe contul său de Twitter, în timp ce ministrul de interne ecuadorian Patricio Carillo a anunţat, în timpul unei conferinţe de presă, 41 de morţi.

„Treisprezece persoane au fost spitalizate, dintre care unii sunt grav răniţi, este posibil ca numărul (de decese) să crească”, a mai spus Carillo, citat de Agerpres.

Aceste violenţe au avut loc în închisoarea Bellavista, în provincia Santo Domingo de los Taschilas, la circa 80 de kilometri în vest de capitala Quito.

Potrivit şefului poliţiei ecuadoriene, „atacatorii au acţionat cu mare cruzime”, iar violenţele au fost urmate de o evadare în masă.

Chiar dacă autorităţile nu au precizat numărul total de evadaţi, ele au informat că 112 dintre ei au putut fi „recapturaţi”, dar că 108 erau în continuare „daţi dispăruţi” luni după-amiaza, potrivit şefului poliţiei, generalul Fausto Salinas. „250 de poliţişti, 200 de militari şi întăriri suplimentare sunt pe drum”, a detaliat generalul.

Cu o capacitate de 1200 de locuri, la închisoarea Bellavista se aflau la ora evenimentelor 1700 de deţinuţi.

„Acesta este rezultatul regretabil al violenţei dintre bande”, a deplâns pe Twitter preşedintele Ecuadorului Guillermo Lasso, în turneu diplomatic în Israel. El a adresat „sincere condoleanţe familiilor” persoanelor decedate.

Confruntările, adesea de o violenţă extremă, sunt recurente în închisorile ecuadoriene, unde aproape 350 de deţinuţi au murit din februarie 2021 până în prezent.

Potrivit guvernului, bande rivale de traficanţi de droguri, infiltrate sau controlate de cartele mexicane, se luptă fără cruţare pentru a prelua controlul asupra închisorilor suprapopulate, război pe care până acum autorităţile s-au dovedit neputincioase în a-l stăvili.

În 2021, Ecuadorul a confiscat 210 de tone de droguri, un record, în principal cocaină. Pentru 2022, confiscările de droguri au atins până acum circa 70 de tone.

Învecinându-se cu Peru şi Columbia, cele mai mari producătoare de cocaină din lume, Ecuadorul serveşte drept punct de plecare pentru expedieri ilicite, în special către SUA şi Europa.

Articole asemănătoare

Back to top button