fbpx

Luminile turnului Eiffel vor fi stinse mai devreme pentru a economisi energie. Ce alte măsuri a luat Parisul

Parisul va stinge luminile turnului Eiffel cu o oră mai devreme decât în mod obişnuit, va reduce temperatura apei în piscinele şi va amâna încălzirea clădirilor publice în scopul economisirii energiei în iarna aceasta, a spus marţi primarul oraşului, relatează Digi24, cu referire la Reuters.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Măsurile au drept scop îndeplinirea obiectivului enunţat de preşedintele Emmanuel Macron potrivit căruia industria, locuinţele şi autorităţile municipale trebuie să-şi reducă consumul de energie cu 10% drept răspuns la sistarea de către Rusia a aprovizionării cu gaze şi ca urmare a creşterii preţurilor la energie.

Peste tot în Europa, statele sunt în căutarea unor modalităţi de a reduce consumul de energie şi de a-şi umple depozitele de gaze ca pregătire pentru o posibilă întrerupere completă, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.

Franţa nu este la fel de expusă la gazele ruseşti ca alţi vecini, dar un număr record de întreruperi ale reactoarelor nucleare a forţat țara să importe energie, deşi în mod normal ar fi un exportator, exacerbând presiunea pe pieţele de energie.

„Va fi mereu Oraşul Luminilor”, a spus primarul Anne Hidalgo.

Turnul Eiffel este în prezent iluminat până la ora 1:00 printr-un sistem de lumini care îi conferă o aură aurie. La finalul fiecărei ore de iluminare, scânteiază graţie celor 20.000 de becuri. Închiderea luminilor monumentului la 23:45 ar însemna o reducere de 4% în consumul de energie.

Hidalgo a precizat că începând din 23 septembrie, luminile din clădirile publice pariziene vor fi stinse la ora 22:00, iar temperatura din piscine va fi redusă la 25 de grade Celsius de la 26 de grade Celsius. Încălzirea în clădirile publice va fi redusă la 18 grade Celsius.

Factura la energie a capitalei va ajunge la 90 de milioane de euro anul acesta, cu 35 de milioane de euro mai mult decât în mod normal chiar dacă contractele pe termen lung la electricitate şi gaze protejează autorităţile de creşterile exacerbate ale preţurilor.

Articole asemănătoare

Back to top button