Loterie la vaccinare! Persoane care se vor imuniza vor primi câte un milion de dolari
Câte un milion de dolari vor primi cinci adulți care se vor imuniza contra COVID-19 în statul american Ohio. Deținătorii premiului vor fi stabiliți în timpul unei loterii.
Astfel, autoritățile își propun să motiveze populația să își administreze serul, relatează Digi24, cu referire la BBC. La extragere se vor putea înregistra doar adulții vaccinați.
Banii oferiți câștigătorilor vor fi alocați din fondurile guvernamentale destinate măsurilor de contracarare a pandemiei, a relatat guvernatorul din Ohio, Mike DeWine. „Știu că unii ar putea spune: DeWine, ești nebun! Această idee este o risipă de bani. Dar adevărata pierdere în acest moment al pandemiei, când vaccinul este disponibil pentru oricine dorește, este o viață pierdută din cauza COVID-19”, afirmă politicianul.
De menționat este că SUA se află pe primul loc în lume în funcție de numărul de persoane care au contractat COVID-19. În același timp, aproximativ 265 de milioane de doze de vaccin au fost administrate în Statele Unite, iar rata de imunizare a scăzut în ultimele săptămâni.



