fbpx

Leii salvați din Ucraina vor avea o nouă casă. Unde vor trăi acum animalele

Leii salvați din Ucraina și adăpostiți timp de câteva luni la grădini zoologice din România pleacă spre noile lor case, scrie stirileprotv.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cinci femele și patru masculi găzduiți la Grădina Zoologică din Târgu Mureș vor ajunge în cel mult două zile într-o rezervație din statul american Colorado. Alți doi lei care au găsit adăpost la Rădăuți pleacă spre un sanctuar din Africa de Sud.

A durat patru luni până ce o fundație din Africa de Sud, care s-a implicat în cazul leilor prinși în mijlocul războiului, a reușit să facă rost de documente și de bani pentru ca animalele să fie transferate în Statele Unite. Felinele au fost norocoase pentru că, în unele cazuri, poate dura și doi ani.

Lionel de Lange, coordonatul operațiunii de salvare: „Trebuie să zburăm spre Doha, unde o să avem un tranzit. O să verificăm leii. Nu cred că vor primi de mâncare, dar vor fi hidratați. Acest drum este foarte stresant pentru ei”.

Felinele ajung la Doha, în Qatar, iar de aici vor fi îmbarcate într-un alt avion cu destinația Statele Unite.

Janos Szanto, directorul Grădinei Zoologice Târgu Mureș: „Trebuie să transchilizăm nouă lei: cinci femeie și patru masculi. E o grupă constantă. Sunt împreună de la început, iar asta ne dă complicații. Nu este ușor să îi separăm”.

Felinele vor avea rezidența permanentă într-o rezervație care se întinde pe aproximativ 500 hectare.

Alți doi lei veniți din Ucraina, găzduiți până acum la Grădina Zoologică din Rădăuți, vor ajunge într-un sanctuar din Africa de Sud.

Roxana Ciornei, președintele „Casa lui Patrocle”: „Am cazat doi lei: pe Simba care vine din Grădina Zoologica de la Zaporojie, care a fost bombardată, și Mir, al doilea leu, care vine din orașul Sambir, tot din Ucraina. Acești lei nu se mai pot întoarce în libertate totală pentru că ei au fost hrăniți. Nu mai știu să se hrănească singuri. În Africa de Sud au un sanctuar de aproape 2.000 de hectare”.

Gabriel Păun, directorul Animals International: „Au șansa să ajungă și să vadă cerul liber, să calce pe iarbă, să calce pe pământ, pe nisip și asta nu s-ar fi întâmplat altfel”.

Acțiunea a fost sprijinită de ONG-uri din Statele Unite, Australia, Africa de Sud și România. Transportului leilor până la noua lor casă de peste ocean costă aproximativ 70.000 euro.

Articole asemănătoare

Back to top button