fbpx

Grecia propune introducerea unui certificat de vaccinare în toate țările UE: „Este urgent să adoptăm o înţelegere”

Grecia propune introducerea unui certificat de vaccinare împotriva COVID-19 în toate țările Uniunii Europene. Inițiativa a fost înaintată de prim-ministrul elen.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Documentul ar urma să fie utilizat pentru îmbarcarea în mijloace orice mijloace de transport, relatează Digi24, cu referire la Reuters. Astfel, autoritățile din Grecia își propun să faciliteze călătoriile în perioada pandemiei.

Guvernul grec a adresat deja o scrisoare președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și a propus extinderea schemei pe întreg teritoriul UE.

„Deşi nu vom face vaccinarea obligatorie sau o precondiție pentru călătorie, persoanele care s-au vaccinat ar trebui să fie libere să călătorească. Este urgent să adoptăm o înţelegere comună privind modul în care ar trebui să fie structurat un certificat de vaccinare pentru a fi acceptat în toate statele membre”, se arată în mesaj.

Grecia își propune să relanseze călătoriile până la începutul sezonului estival. Așadar, autoritățile elene au aprobat deja tipul certificatului standardizat, în contextul în care o cincime din PIB-ul țării se bazează pe activități turistice.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button