fbpx

Din 1 decembrie, ucrainenii ar urma să fie dați afara din hotelurile din Bulgaria: Motivul invocat

O parte dintre hotelurile din Bulgaria vor elibera, începând cu 1 decembrie, refugiații ucraineni cazați în cadrul programului de asistenta. Acest lucru a fost stabilit în timpul ședinței Asociației Bulgare de Turism, potrivit segabg.com.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Motivul este suspendarea finanțării alimentare. Din 16 noiembrie, statul a început să plătească doar 15 leva pe noapte, scrie StirileProTV.

De atunci, situația alimentara a fost salvata cu ajutorul donațiilor și a organizațiilor neguvernamentale. Însă din cauza costurilor, aproximativ o cincime dintre hotelurile de pe coasta de sud a Marii Negre nu mai funcționează în cadrul programului.

Asociația spune că ucrainenii se pot muta în hotelurile care continua să aplice programul după 1 decembrie, desi regulile spun că acesta nu mai poate fi folosit după o mutare.

De asemenea, asociația dorește că statul să plătească urgent transele pe care le datorează pentru adăpost.

Articole asemănătoare

Back to top button