fbpx

Companiile aeriene internaţionale susţin inițiativa unui certificat paneuropean de vaccinare împotriva COVID-19

Liniile aeriene globale, care formează Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (International Air Transport Association – IATA), şi-au exprimat marţi sprijinul faţă de crearea unor certificate de vaccinare împotriva COVID-19, cu care pasagerii să poată zbura liber prin Europa, fără a mai fi obligaţi să efectueze teste PCR, relatează EFE.

Vezi și: România e în topul vaccinării: Statul vecin ocupă locul 18 în lume și locul 6 în UE

Propunea acestui certificat digital, prezentat de prim-ministrul elen, Kyriakos Mitsotakis, „ar trebui adoptată urgent de Comisia Europeană (CE) şi de ţările membre”, a precizat directorul IATA, Alexandre de Juniac, într-o scrisoare deschisă adresată preşedintei CE, Ursula von der Leyen.

Punerea sa în aplicare ar contribui ca Uniunea Europeană să beneficieze de reîntoarcerea la libertatea de mişcare, a adăugat De Juniac, care va părăsi conducerea IATA la 31 martie.

Citește și: foto | Cum arată frigiderul în care va fi păstrat vaccinul anti-COVID la -70 de grade și care e capacitatea de stocare a Republicii Moldova

Un certificat paneuropean de vaccinare, reciproc recunoscut (de ţările UE), ar fi un pas important pentru ca guvernele să dobândească încredere pentru a îşi deschide frontierele iar pasagerii să poată zbura fără barierele create de carantine”, a subliniat responsabilul IATA.

Propunerea Greciei va fi dezbătută joi, 21 ianuarie, în cadrul unei reuniuni online la care vor participa liderii Uniunii Europene, relatează Agerpres.

Potrivit lui Alexandre de Juniac, „ne aflăm în cele mai negre zile ale pandemiei, dar măsuri energice, combinate cu programele de vaccinare, trebuie să ne ofere speranţa că putem restabili libertatea de mişcare în siguranţă, ceea ce va salva locuri de muncă, va reconecta familiile şi va revigora economia”.

Vezi și: Rusia pregăteşte cel puţin încă trei vaccinuri împotriva COVID-19, dintre care unul cu „eficienţă de 100%”

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button