fbpx

Cercetătorii au descoperit o nouă boală care afectează oamenii, cauzată de virusul Yezo

Cercetătorii din Japonia au identificat un virus necunoscut până acum, care poate infecta oamenii şi provoca boli. Denumirea Yezo vine de la numele istoric japonez al insulei Hokkaido, locul unde au fost primii pacienţi infectaţi. Cercetarea echipei este publicată în revista Nature Communications, scrie Mediafax.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Denumit Yezo, acest nou virus se transmite prin muşcătura de căpuşă şi provoacă o boală cu simptome care includ febră şi o reducere a trombocitelor din sânge şi a globulelor albe, responsabile de contracararea substanţelor străine şi a bolilor.

Virusul Yezo a fost descoperit când un bărbat de 41 de ani a fost internat în spital în 2019, cu febră şi dureri la picior, după ce a fost muşcat de o căpuşă în timp ce se plimba printr-o pădure din Hokkaido.

Acesta a fost externat după ce a fost tratat timp de două săptămâni. Bărbatul a fost testat negativ la toate virusurile transmise de căpuşe care erau cunoscute la acel moment. În anul următor, un alt pacient a fost internat cu simptome similare după ce a fost, de asemenea, muşcat de o căpuşă.

Cercetătorii de la Universitatea Hokkaido, inclusiv virusologul Keita Matsuno, de la Institutul Internaţional pentru Controlul Zoonozelor din cadrul universităţii, au efectuat analize genetice pe mostre de sânge de la cei doi pacienţi şi au descoperit un nou nairovirus. Această categorie de virus poartă numele de „virusul oilor din Nairobi” şi include virusul febrei hemoragice Crimeea-Congo, ambele fiind transferate tot prin muşcături de căpuşe, potrivit NewsWeek.

Echipa a continuat să caute semne ale virusului în probele de sânge ale pacienţilor internaţi în spital cu simptome similare începând din 2014. Ei au găsit urme ale virusului Yezo la cel puţin încă cinci pacienţi, toţi prezentând febră ridicată, plachete sanguine şi globule albe reduse. Aceşti pacienţi au prezentat, de asemenea, semne de funcţionare anormală a ficatului.

„Cel puţin şapte persoane au fost infectate cu acest nou virus în Japonia din 2014, dar, până în prezent, nu a fost confirmat niciun deces”, a declarat Matsuno într-un comunicat de presă al Universităţii Hokkaido.

Denumind noul virus Yezo, numele istoric japonez al insulei Hokkaido, unde a fost descoperit virusul, echipa a pornit în căutarea sursei sale.

Analizând probe de sânge prelevate de la animale sălbatice pe parcursul unei perioade de 10 ani, începând din 2010, cercetătorii au găsit urme de anticorpi Yezo la ratoni şi la cerbii Hokkaido Sika, care sunt indigeni în regiune. De asemenea, echipa a găsit ARN-ul virusului Yezo în trei specii majore de căpuşe de pe insula situată în nordul Japoniei.

Matsuno a adăugat că, deşi în prezent nu există decese asociate cu Yezo, testarea dincolo de Hokkaido şi în spitalele din întreaga Japonie este acum de o importanţă vitală.

El a spus: „Toate cazurile de infecţie cu virusul Yezo pe care le cunoaştem până acum nu s-au transformat în decese, dar este foarte probabil ca boala să se regăsească dincolo de Hokkaido, aşa că trebuie să investigăm urgent răspândirea acesteia”.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button