Caz deosebit în Franța: Gemeni identici judecați pentru omor, iar ADN-ul nu poate indica ucigașul
Situație neobișnuită în Franța. Doi gemeni sunt judecați într-un dosar de crimă, însă anchetatorii nu știu pe care să-l condamne pentru că frații sunt identici, scrie StirileProTV.
Cum niciunul nu-și recunoaște vinovăția, procurorii trebuie să caute noi dovezi în afara probelor ADN pentru a rezolva cazul.
Samuel și Jeremy au 36 de ani și sunt gemeni. Ei au ajuns în fața unui judecător francez pentru mai multe crime și tentative de omor comise la sfârșitul anului 2020.
Însă, cazul ridică o problemă majoră. Cei doi sunt gemeni monozigoți, ceea ce înseamnă că au ADN identic. Așa că probele genetice nu pot stabili cu certitudine care dintre ei a comis faptele.
Marie Pompei Cullin, avocata lui Jeremy Youmbi, unul dintre gemeni: „Dacă au un element distinctiv, de exemplu dacă unul poartă un pulover alb și celălalt un pulover negru, pot face diferența între alb și negru. Dar dacă sunt îmbrăcați la fel, îmi este complet imposibil să-i deosebesc”.
Yves Mevano, avocatul lui Samuel Youmbi, celălalt geamăn: „Potrivit ofițerului de investigații criminale, aflat mai aproape de pensionare decât de începutul carierei, doar mama lor reușește să îi distingă. Sunt chiar cuvintele lui”.
Cei doi suspecți, alături de alte 3 persoane, sunt judecați pentru uciderea unor tineri în septembrie 2020.
De asemenea, sunt acuzați și de tentativă de omor într-un alt atac care a avut loc o lună mai târziu, într-un orășel din nordul Parisului.
Yves Mevano, avocatul lui Samuel Youmbi, celălalt geamăn: „Nu trebuie să permitem condamnarea unei persoane nevinovate. Cazurile care implică gemeni sunt extrem de complicate. Frații pot rămâne solidari sau se pot acuza unul pe celălalt. Nu știu ce este în mintea lor. Mi-aș dori să avem dovezi concrete, însă, în acest moment, nu avem toate răspunsurile”.
Marie Pompei Cullin, avocata lui Jeremy Youmbi, unul dintre gemeni: „În stadiul actual, nu putem stabili cu exactitate ce rol a avut fiecare dintre ei. Sper ca instanța să fie cea care va trage toate concluziile”.
ADN-ul găsit pe Kalașnikovul folosit în atacul din 3 octombrie a indicat „prezența unuia dintre frați la locul faptei”, potrivit declarației expertului desemnat în dosar.
Specialistul a precizat că analiza genetică nu poate stabili care dintre gemeni a tras, având în vedere că aceștia au ADN identic.
Dr. Olivier Pascal, expert în ADN: „Nu avem mijloacele necesare pentru a face diferența între gemeni identici. Dacă dorim să mergem mai departe, există tehnici care pot fi folosite, însă nu sunt încă perfecte. Una dintre ele presupune decodarea întregii molecule de ADN a unei persoane, adică aproximativ trei miliarde de semnale genetice. Procedura durează mult și, mai ales, implică costuri foarte ridicate, de ordinul zecilor de mii de euro”.
În lipsa unei identificări clare pe baza probelor ADN, anchetatorii și-au concentrat atenția asupra altor elemente: convorbiri telefonice, imagini de pe camerele de supraveghere și interceptări. Procesul ar putea ajunge la final la sfârșitul lunii.



