R. Moldova ar putea avansa în negocierile de aderare: solicitare oficială către António Costa
Eurodeputatul Victor Negrescu solicită deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova la Uniunea Europeană, invocând atât progresele realizate de Chișinău, cât și contextul politic regional favorabil.
Vicepreședintele Parlamentului European a anunțat că a transmis o scrisoare în acest sens președintelui Consiliului European, António Costa, în care cere inițierea negocierilor pe clustere – etapă esențială în procesul de aderare la UE.
Potrivit lui Negrescu, rezultatele recente ale alegerilor din Ungaria creează o oportunitate pentru deblocarea unei decizii întârziate din cauza regulii unanimității la nivel european.
„Alegerile din Ungaria oferă o nouă fereastră de oportunitate pentru această decizie întârziată prea mult de regula unanimității și de opoziția guvernului anti-european și pro-rus de la Budapesta. Republica Moldova a făcut progrese reale și a demonstrat că își asumă drumul european. Este momentul ca Uniunea Europeană să confirme acest parcurs printr-o decizie clară”, a declarat eurodeputatul.
Oficialul european, responsabil de relația Parlamentului European cu Republica Moldova, a subliniat că lansarea negocierilor ar oferi un nou impuls reformelor interne și ar consolida parcursul european al țării.
Negrescu a menționat că o decizie a Consiliului European ar putea fi luată la următoarea reuniune formală din luna iunie sau chiar mai devreme, la nivelul ambasadorilor statelor membre.



