Australienii aduc elogiu pompierilor. Pe Sydney Opera House au fost proiectate imagini din timpul intervențiilor
Australienii aduc omagiu pompierilor. Pe Sydney Opera House au fost proiectate imagini din timpul intervențiilor efectuate în timpul incendiilor devastatoare din ultima perioadă.
Astfel, a fost transmis un mesaj de mulțumire celor care luptă cu focul, dar și unul de speranță comunităților afectate. Acesta a fost publicat pe pagina oficială a Operei din Sydney.
„În această seară, iluminarea de la Opera din Sydney arată sprijinul pentru toți cei afectați de foc. Dorim să transmitem un mesaj de speranță, putere și să mulțumim serviciilor de urgență și voluntarilor pentru eforturile și curajul lor incredibil”, se arată în postare.



