fbpx

Atac în Norvegia: Un individ a omorât mai mulți oameni cu arcul şi săgeata. Cum a fost prins

Un bărbat a comis un masacru la Kongsberg, în sud-estul Norvegiei. Înarmat cu arc şi săgeată, a început să ţintească trecătorii în diferite zone ale oraşului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Bilanţul oferit de poliţie este de cel puţin 5 morţi, inclusiv un ofiţer în civil, şi doi răniţi.

Poliţia, care a intervenit în forţă, l-a arestat pe atacator, după o scurtă confruntare. Autorităţile susţin că acesta a acţionat singur, dar au continuat să cerceteze prin centrul micului oraş, aflat la 85 de kilometri de Oslo, detectoare de bombe şi două elicoptere.

În acest moment, ipoteza atacului terorist nu este exclusă, chiar dacă, potrivit anchetatorilor, este încă prea devreme pentru a o susţine cu tărie – relatează Mediafax.

Teama de atacurile de extremă dreaptă care în trecut au însângerat ţara este încă vie în Norvegia. Cu toţii se gândesc la masacrului de Utoya, din 2011, în care Anders Behring Breivik a ucis 77 de oameni.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button