fbpx

A ajuns la închisoare intenționat pentru a scăpa de căsătoria cu iubita sa. Cât de efectiv a fost „planul” tânărului mire?

Fiind presat de iubita lui să se căsătorească cât mai curând, un tânăr din China a găsit repede o soluție pentru problema sa. Acesta a ajuns la concluzia că viitoarea lui soție nu va mai dori să-și petreacă toată viață alături de el dacă ajunge la pușcărie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Prin urmare, individul, cunoscut sub numele de „domnul Chen”, a pus la cale un jaf, în urma căruia trebuia să fie prins de poliție și, în consecință, băgat după gratii.

Potrivit LadBible, tânărul a jefuit un studio de dans de pe strada Huashan din Shanghai, unde s-a dus în timpul zilei, asigurându-se că va fi filmat de camerele de supraveghere. Din interior a furat doar un dispozitiv bluetooth, în valoare de aproximativ 280 de dolari.

Așa cum prevedea planul său, poliția i-a luat urmele și l-a identificat chiar în aceeași zi. Chen s-a simțit jenat de circumstanțele în care se afla și le-a mărturisit oamenilor legii care era de fapt scopul lui: „Prietena mea vrea să ne căsătorim, iar eu nu vreau. Am știut că o să fiu prins. Nu mă așteptam, însă, să se întâmple așa de repede”.

Tânărul a mai spus că a furat din studioul respectiv dispozitivul despre care a crezut că este cel mai ieftin aflat acolo și a cărui lipsă nu va perturba activitatea. El a ajuns, într-adevăr, la închisoare, dar polițiștii spun că va fi eliberat foarte curând.

Nu se știe însă dacă incidentul a făcut-o pe mireasă să se răzgândească.

Articole asemănătoare

Back to top button