fbpx

foto | Andrei Năstase, despre investițiile în localitatea de baștină: „Când mă întâlnesc cu consătenii mei simt o responsabilitate înzecită”

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a făcut o vizită în localitatea sa de baștină – Mândrești. Potrivit lui, de fiecare dată când este acasă are „emoții de nedescris”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Întotdeauna atunci când mă întâlnesc cu consătenii mei simt o responsabilitate înzecită pentru destinele acestei țări. Și mă bucur enorm că am venit în fața lor cu fapte concrete, cu ceea ce a făcut echipa Platformei DA, cu ceea ce va continua să facă. Mai mult decât atât, pentru mândreșteni și pentru alte câteva localități din țară, am reușit să atragem importante investiții din fonduri europene.

La Mândrești cele șase milioane de euro vor fi investite în reparația capitală a Casei de Cultură, gazificarea și termoizolarea școlii și colectarea și sortarea deșeurilor, inclusiv, construcția unei fabrici de sortare și reciclare a deșeurilor, prima de acest fel din țară”, a scris Andrei Năstase pe pagina sa de Facebook.

📣 „Electorala 2021” reprezintă o rubrică în care sunt publicate informații de prezentare a concurenților electorali la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, ideile lor, mesajele de campanie ce pot fi expediate de echipele concurenților electorali.  

Articole asemănătoare

Back to top button