fbpx

infografic | Cine, cum și în ce mod poate deveni judecător? Șase etape ale carierei unui magistrat

Pentru a accede în funcție, viitorii magistrați trebuie să aibă reputație ireproșabilă, vechime în muncă și studii corespunzătoare. Aceștia depun un dosar la Institutul Național de Justiție, urmează probe verbale și scrise, apoi trece o evaluare a Colegiului pentru selecția și cariera judecătorilor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Printre condițiile obligatorii pentru a accede în funcție se numără inclusiv cunoașterea limbii române. Organele specializate ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) decid, în urma procesului e selecție, dacă persoanele care își doresc să devină judecători pot obține locul de muncă.

Dacă au trecut concursul inițial, candidații sunt propuși la funcția de judecător de către CSM, potrivit unui material realizat de IPRE. Decretul de numire, însă, este semnat de șeful statului, inițial persoanele fiind învestite în funcție pentru cinci ani. Acesta poate refuza o singură dată candidatura CSM, doar în cazul probelor incontestabile de incompatibilitate.

Conform legii, judecătorii își încheie cariera dacă depun cereri de demisie, obțin calificativul insuficient la două evaluări consecutive ale performanțelor, comit abateri disciplinare, participă la soluționarea unei cauza fără soluționarea conflictului de interese, nu au depus declarația de venit sau li s-a confiscat averea prin decizia instanței, au pierdut cetățenia Republicii Moldova, în privința lor a fost emisă o sentință definitivă de condamnare, se transferă în altă funcție, se constată incapacitatea de muncă sau le expiră împuternicirile.

 

Materialul ilustrativ face parte din proiectul #GEJ, implementat de IPRE cu suportul financiar al Fundației Soros Moldova. Acesta urmărește informarea într-o formă accesibilă a modului de accedere și promovare în cariera de judecător.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button