foto | De ziua lor au avut grijă de viitor! Compania de consultanță financiară Double Case și-a marcat aniversarea plantând copaci

Compania de consultanță financiară Double Case – partenerul oficial și singurul reprezentant în Moldova al brokerului internațional Pelliron, a sărbătorit cea de-a patra aniversare a activității pe 3 octombrie. Membrii echipei au abordat într-un mod deosebit evenimentul, iar adunarea generală a decis că în 2020 ziua companiei va fi sărbătorită în aer liber, făcând un gest nobil pentru natură.
Toți angajații au susținut ideea de a nu sărbători acest eveniment într-un restaurant scump, ci de a face un cadou țării și mediului. Pe 3 octombrie, la ora 12:00, cu sprijinul partenerului – brokerului Pelliron – angajații Double Case, împreună cu traderii, au organizat o acțiune de plantarea a 1000 de copaci în apropiere de orașul Vadul lui Vodă – loc de care îi leagă foarte multe amintiri.
„Ne bucurăm că ideea noastră de a avea grijă de natură a fost susținută masiv de traderii companiei. Peste 50 de persoane au participat la eveniment și au pus umărul la sădirea fiecărui copac. I-am plantat cu dragostea și înțelegerea că facem acest lucru nu atât pentru noi, cât pentru viitorul țării noastre și al copiilor noștri”, spune echipa Double Case.
În cei patru ani de activitate, Double Case s-a angajat intens în educația financiară. Compania a dezvoltat sute de cursuri utile și tinde să promoveze standarde financiare europene la noi în țară, organizând ore de mentorat și seminare pentru studenți.
„În fiecare zi îi învățăm pe oameni să câștige, iar astăzi, de ziua noastră, am arătat că fiecare câștig obținut poate fi cheltuit în beneficiul Moldovei, având grijă de viitorul nostru”, punctează membrii echipei.
Anual, compania este implicată în susținerea sportului moldovenesc, actelor de caritate și tinerilor care își caută un job, iar acțiunea de anul acesta urmează să devină o tradiție a companiei.