fbpx

video | Tutorial: Cum poate fi descărcat online certificatul COVID-19 emis în R. Moldova

Începând cu 15 octombrie 2021, cetățenii vor putea descărca online certificatul COVID-19, care include: certificatul de vaccinare, certificatul de testare și certificatul de recuperare, de pe pagina certificate-covid.gov.md.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Modelul acestuia a fost aprobat vineri, 8 octombrie, în cadrul Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică și va fi emis prin Sistemul Informațional Automatizat „Registrul de evidență al vaccinării împotriva COVID-19”, în baza datelor prezentate de către instituțiile medico-sanitare.

Ministerul Sănătății a realizat un spot video în care explică, pas cu pas, cum poate fi descărcat online certificatul COVID-19:

Certificatul digital COVID-19 facilitează libera circulație la nivel național și internațional, în condiții de siguranță, pe perioada pandemiei COVID-19. Documentul va putea fi descărcat gratuit și va fi disponibil în limbile română/engleză. Acesta reprezintă o dovadă oficială că persoana a fost vaccinată împotriva COVID-19, s-a testat și are un rezultat negativ sau a avut COVID-19 și s-a vindecat.

Totodată, la prezentarea Certificatului COVID, cetățenii vor trebui să demonstreze deținerea unui act de identitate, o copie sau o fotocopie în format digital a acestuia.

De altfel, Certificatul COVID eliberat pe teritoriul altui stat, în baza modelului țării emitente, trebuie să fie prezentat în limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă. Pentru certificatele emise în alte limbi decât cele menționate, acestea vor fi confirmate prin traducere autorizată în Republica Moldova, în limbile română sau rusă.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button