fbpx

video | Tânăr, reținut după ce ar fi furat aproximativ 4000 de euro dintr-o mașină

Un tânăr de 21 ani, originar din Chișinău, a fost reținut pentru 72 ore după ce ar fi furat 4 200 de euro dintr-o mașină parcată pe o stradă din sectorul Ciocana al capitalei, în plină zi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform oamenilor legii, suspectul ar fi profitat de faptul că lacătul mașinii era deteriorat, a pătruns în interior şi a sustras din torpedou 4200 de euro.

În urma măsurilor întreprinse de către ofițerii de investigație și urmărire penală, tânărul a fost identificat și reținut. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, comunicând că o parte din bani i-a cheltuit.

Tânărul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru infracțiuni similare. Polițiștii au ridicat de la acesta 1 950 de euro, bani rămași din suma sustrasă și care au fost restituiți proprietarului.

Conform legislației în vigoare, suspectul riscă amendă în mărime de la 32 500 la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la patru ani.

Articole asemănătoare

Back to top button