fbpx

video | O altfel de contrabandă: Mai multe persoane au fost reținute pentru transportarea ilegală a implanturilor și protezelor dentare

Direcția Nord a Inspectoratului Național de Investigație și PCCOCS oficiul Nord au pornit o cauza penală pe activitățile unei grupări, care ar fi specializată în contrabandă cu implanturi dentare și articole pentru proteze dentare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În perioada anului 2017 – prezent, membrii grupului ar fi organizat o rețea infracțională, activitatea căreia reprezintă – contrabandă cu implanturi dentare și articole pentru proteze dentare, inclusiv aparataj și tehnică pentru cabinetele stomatologice.

Organizatorul și beneficiarul nemijlocit al acestei activități ar fi un cetățean al Turciei, prin complicitate cu cetățeni ai Republicii Moldova, cărora le revenea rolul de asigurare a traversării punctelor vamale a mărfurilor nominalizate, fără a fi supuse controlului vamal.

Obiectele importate din Turcia ar fi fost întroduse fraudulos prin punctul vamal Leușeni, cât și prin Aeroportul Internațional Chișinău.

Mărfurile ar fi fost comercializate de către membrii grupului infracțional, așa numiții curieri – de clinici stomatologice private, cu un preț mai redus față de prețurile oficiale stabilite.

Astfel, în rezultatul a 12 percheziții au fost depistate și ridicate obiectele introduse prin contrabandă, iar în privința a patru persoane au fost acumulate probe suficiente și concludente.

Până în acest moment, valoarea mărfurilor depistate în cadrul perchezițiilor depășește suma de 3.000.000 de lei.

Ca rezultat al acțiunilor efectuate și probelor acumulate, au fost reținute patru persoane pentru 72 de ore, trei moldoveni și un cetățean al Turciei, cu vârste cuprinse între 28 și 61 de ani. În caz de condamnare, aceștia riscă închisoare pe un termen de la trei la 10 ani.

Este de menționat faptul că, pe întreg parcursul procesului penal, bănuiții și învinuiții beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Articole asemănătoare

Back to top button