fbpx

video | Momentul reținerii fondatorului Bismobil Kitchen: Acesta a fost arestat pentru 20 de zile

Procurorii PCCOCS de comun cu ofițerii DGUP și INI din cadrul Poliției au reținut fondatorul unei companii din Moldova de fabricare a mobilei, după ce acesta ar fi înșelat mai mulți clienți care comandaseră produsele companiei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mai exact, bărbatul a pus în aplicare o schemă prin care își însușea banii clienților, fără ca să le livreze mobila comandată de aceștia. Potrivit datelor din dosarul penal, escrocheria pusă la cale de către fondator a cauzat prejudicii în proporții deosebit de mari.

În următoarea zi după reținerea acestuia, la solicitarea procurorilor PCCOCS, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a aplicat arestul preventiv în privința învinuitului. Totuși, aceasta a dispus arestarea acestuia pentru un termen de 20 de zile, deși procurorii solicitaseră 30 de zile, în scopul asigurării caracterului obiectiv al investigațiilor. Prin urmare, hotărârea judecătorească a fost contestată de procuratura specializată la Curtea de Apel Chișinău”, se arată într-un comunicat emis de Procuratură.

Investigațiile continuă, timp în care învinuitul se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Amintim că mai multe persoane din Republica Moldova, care au achitat avansul pentru o bucătărie realizată la comandă, sunt nemulțumite că reprezentanții companiei producătoare nu mai răspund la apelurile telefonice.

Potrivit presei din România „sute de români au fost păgubiți” după închiderea magazinelor. Clienții ar fi achitat avansuri de 70% din valoarea bucătăriilor comandate, ceea ce constituie sume între două și cincisprezece mii de euro, dar au rămas fără bucătării și fără avansuri.

Articole asemănătoare

Back to top button