Actualitate

video | Lingurița se va șterge cu spirt, iar credincioșii nu vor mai săruta mâna preoților. Mitropolia a publicat noi reguli de împărtășanie

Lingurița pentru împărtășanie se va șterge cu un material îmbibat spirt, iar fiecare creștin va primi câte un șervețel de unică folosință pentru a-și șterge buzele. Acestea sunt instrucțiunile noi de împărtășanie, emise de Biserica Rusă și publicate de Mitropolia Moldovei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform lor, pentru a unge creștinii cu unt de lemn, preoții vor utiliza bețișoare de unică folosință, iar oamenii nu le vor mai săruta mâna. La fel, potrivit instrucțiunilor, se permite ca icoanele să nu mai fie sărutate, ci doar să fie aplecat capul spre ele, iar prescura va fi oferită în mănuși.

Totodată, documentul mai menționează că vasul în care sunt botezați copiii va fi dezinfectat după fiecare ritual, iar icoanele, mobilierul și mânerele ușilor – șterse regulat cu soluții corespunzătoare. Documentul integral poate fi accesat aici.

Despre adaptarea practicilor bisericii la situația epidemiologică din lume relatează și vloggerul Ion Andronache într-un nou video. El explică mai multe lucruri legate de practicile bisericești și îndeamnă oamenii să rămână acasă în această perioadă.

Precizăm că, inițial, Guvernul a dispus sistarea tuturor slujbelor pentru două săptămâni. Ulterior, însă, biserica s-a opus, iar în urma discuțiilor s-a stabilit că se vor improviza altare în aer liber, iar bisericile vor rămâne deschise.

CITEȘTE ȘI:

Se vor respecta ordonanțele, dar se vor oficia slujbele. Mitropolia a anunțat ce va întreprinde pentru a preveni răspândirea coronavirusului

În contextul coronavirusului, Mitropolia anunță că credincioșii se vor putea împărtăși mai des

 

Victoria Laur

Recent Posts

doc | „Încă un pas”. R. Moldova a primit invitația de a prezenta pozițiile de negociere pentru două grupuri de capitole

Republica Moldova a primit invitația oficială de a prezenta pozițiile de negociere pentru două grupuri…

o oră ago

O dronă a încălcat spațiul aerian al R. Moldova miercuri dimineața

În contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei, Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale…

6 ore ago

video | Comisara europeană pentru extindere: „R. Moldova va primi pe 28 octombrie o foaie de parcurs pentru aderarea la UE”

Republica Moldova, Ucraina, Muntenegru și Albania vor primi foile de parcurs pentru aderarea la Uniunea…

20 de ore ago

O nouă linie electrică între R. Moldova și România, cu bani americani: 130 de milioane de dolari pentru „Trump Liberty Line”

Pregătirile pentru construcția liniei electrice Strășeni–Gutinaș, denumită „Trump Liberty Line”, avansează. Săptămâna trecută a fost…

o zi ago

De ce tot mai mulți moldoveni aleg parfumurile arăbești

Dacă în urmă cu câțiva ani un parfum cu note de vanilie, scorțișoară sau lemn…

o zi ago

Avertisment de la Berlin: Rusia ar putea avea ambiții și asupra Republicii Moldova

Rusia ar avea ambiții care depășesc războiul din Ucraina și ar putea viza și alte…

o zi ago