fbpx

video | Doi studenți din Israel, reținuți în flagrant delict de procurorii din Moldova. Câți ani de închisoare riscă?

La mai puțin de o săptămână de la descinderile în masă la adresele mai multor studenți din Israel la Chișinău – membrii unei grupări criminale specializatîn circulația ilicită a drogurilor în scop de profit, cercetați în stare de libertate – personal sau prin mijlocitori – au încercat să găsească diferite modalități ilicite pentru a nu fi trași la răspundere penală pentru infracțiunile săvârșite și au înfăptuit mai multe acțiuni de corupere și trafic de influență în interes personal, dar și în interesul grupului criminal organizat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, pe 4 noiembrie 2019, aproximativ la ora 17:30, PCCOCS și ofițerii de investigații din cadrul SIS, în flagrant delict, au reținut doi cetățeni ai statului Israel cu vârsta de 23 și respectiv 24 de ani; unul dintre aceștia, fiind bănuit în comiterea infracțiunii de circulație ilicită de droguri, a fost reținut în timp ce urmau să transmită a doua tranșă a mijloacelor financiare investigatorului sub acoperire.

Banii urmau să ajungă la persoane cu funcție de răspundere și persoane publice din cadrul Biroului de Migrație și Azil, dar și la alte persoane publice din instituții implicate în documentarea infracțiunii de circulație ilicită de droguri.

Urmare a perchezițiilor corporale, asupra acestora au fost depistate și ridicate suma de 2600 de euro, dar și alte obiecte care prezintă importanță pentru cauza penală. După ce au fost audiate, persoanele reținute și-au recunoscut parțial vinovăția și au consimțit să colaboreze cu oamenii legii.

În ipoteza stabilirii vinovăției, aceștia riscă o pedeapsă de la șase la 12 ani și, respectiv, de la trei la șapte ani privațiune de libertate.

Articole asemănătoare

Back to top button