fbpx

video | Diacov spune că Filat l-a telefonat imediat după ce a ieșit din penitenciar. Despre ce au discutat?

Dumitru Diacov susține că Filat l-a telefonat la scurt timp după ce a ieșit din penitenciar. Mărturisirea a fost făcută în cadrul unei emisiuni televizate.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Democratul a precizat că a discutat cu Vlad Filat de câteva ori. Acesta i-a spus că i-a trimis un mesaj pe Viber după ce a văzut notificarea că ex-premierul este din nou activ în aplicație.

„Am vorbit în acea zi. Am vorbit devreme. I-am trimis un SMS înainte de asta. Am primit un mesaj că s-a restabilit pe Viber telefonul lui. Am văzut și i-am spus „Salut, tinere”. A fost așa… am vorbit de câteva ori în aceste zile. Nu este o problemă. Nu ascund lucrurile acestea. E absolut omenesc. Atâta înverșunare a apărut că chiar mă miră. Nu am intrat în detalii, dar am avut o simplă părere”, a spus Diacov.

Întrebat dacă nu e straniu că primul om pe care îl sună Filat atunci când iese din pușcărie este membru al organizației politice care l-ar fi trimis acolo, Diacov a spus că că nu partidul l-a trimis, dar conjunctura de atunci.

„Pentru mine Filat este o persoană cu care am lucrat multe zile. El a venit foarte tânăr în partid. Am avut și momente neplăcute, dar asta este biografia multor politicieni din Moldova”, a concis Diacov.

Articole asemănătoare

Back to top button