fbpx

video | Concursul pentru funcția de procuror stârnește tot mai multe „furtuni”. PSRM cere demisia ministrei Justiției

După ce a anunțat că rezultatele concursului pentru funcția de procuror general vor fi anulate, ministra Justiției – Olesea Stamate – este dur criticată de membrii unor partide politice. Mai mult, socialiștii au cerut ca aceasta să fie demisă din funcție.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Solicitarea a fost făcută acum câteva minute în cadrul unei conferințe de presă susținută de PSRM.

„Ministra Stamate trebuie să demizioneze, cu scuze publice, adresate cetăţenilor pentru modul în care le-a eşuat aşteptările.

Noi sincer am sperat și am crezut în faptul că pornim pe bune o reformă a justiției. O să schimbăm lucrurile în țară, dar în realitate ce s-a produs? Ministra Stamate sare în apărarea CSM care conform hotărârii Parlamentului este o instituție capturată, acei care au fost demiși de către judecători.

Acum ea sare în favoarea unui interimar la Procuratura Generală, anulând concursul și propunând niște proiecte de legi care nu trec avizarea Comisiei de la Veneția. Ea trebuie să plece”, a declarat deputatul socialist Vasile Bolea.

Articole asemănătoare

Back to top button