fbpx

video | Chișinău: Un taximetrist ar fi bruscat și scos forțat o femeie și copilul său din mașină. Reacția Poliției

O femeie din capitală a distribuit pe rețelele de socializare imagini video în care se observă cum un taximetrist ar fi bruscat-o și scos-o forțat din mașină, atât pe ea, cât și pe băiatul ei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Aceasta a descris incidentul astfel: „Despre cum să urci în taxi, să fii agresată și să-ți rămână copilul traumat de la scene de violență cu mama lui”.

Femeia afirmă că, în 9 luni, aceasta a adus venit companiei de taxi în valoare de 11.566 de lei.

Chemat taxi de la Circ, fixat 2 adrese: Muncești și Asachi. Ajuns la Muncesti. Zic soferului că revin repede. Staționarea a durat maxim 10 minute, timp în care șoferul m-a sunat de 2 ori. Prima dată ca să-mi spună ca să mă grăbesc, a doua oară ca să-mi spună că finalizează comanda, să vin să-i achit și să-mi iau lucrurile. M-am întors la taxi. Repet, nu a durat mai mult de 10 minute, timp pe care puteau să-l factureze liber.

Mă întorc, urc în mașină cu Darius, băiatul meu și îi zic să finalizeze traseul. El îmi zice să-i achit și să cobor din mașină. I-am zis că nu cobor și nu achit până nu ajungem la destinația finală. Șoferul a pornit mașina, a mers câteva sute de metri și a staționat.

A coborât din masină, a deschis ușa, m-a apucat de haină și m-a scos forțat din mașină, bruscându-mă încă de câteva ori. Nu mai vorbesc de trauma psihologică a lui Darius și a mea personală. Din sute de călătorii, e primul caz de conflict major. Nici o istorie completă, motiv sau acțiune a mea, ca client, nu justifică comportamentul individului”, a scris femeia.

Sursa: Facebook

Reacția Poliției

Potrivit ofițerei de presă, Natalia Stati, bărbatul a fost identificat și urmează sa se prezinte la inspectoratul de Poliție pentru declarații.

„Cazul este investigat prin prisma articolului 354 Cod Contravențional, care prevede sancțiune cu amendă de la 300 la 1500 lei sau muncă neremunerată in folosul comunității de la 20 la 60 de ore. De asemenea va fi sesizată si Agenția pentru Protecția Consumatorului”, a menționat Stati.

Articole asemănătoare

Back to top button