fbpx

video | Arme, droguri și 100.000 de lei, depistați de oamenii legii în locuințe din Bălți. Mai multe persoane, reținute

 

Ofițerii și procurorii de la nordul țării au deconspirat un grup de persoane despre care se presupune că ar fi comercializat droguri în proporții deosebit de mari. Infracțiunile s-ar fi produs în perioada 2019-2020.

Potrivit oamenilor legii, suspecții ar fi procurat și păstrat droguri în proporții deosebit de mari, pe care ar fi intenționat să le vândă persoanelor cunoscute și de încredere. Bărbații au vârste cuprinse între 23 și 55 de ani și ar fi pus în circulație hașiș pe teritoriile municipiilor Bălți și Chișinău, precum și zona de nord a țării.

În urma efectuării perchezițiilor la domicilii, în mijloacele de transport și în încăperile ce aparțin suspecților, polițiștii au depistat și ridicat 2500 de grame de diferite tipuri de droguri etnobotanice, cartele SIM, aparate artizanale pentru consumarea drogurilor, dispozitive pentru a cântări gramajul drogurilor, telefoane mobile, carduri bancare, un cuțit de confecție artizanală, pistoale, o armă cu țeava lisă, cartușe, carnete cu înscrisuri a drogurilor realizate, 100,000 de lei, dintre care 16.000 marcați și 500 de grame de droguri de tip hașiș în valoare de 300.000 de lei.

Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiți vinovați de către instanță, aceștia riscă până la 15 ani de pușcărie.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button