fbpx

video | Ar fi pretins că este persoana de încredere a directorului. Un cetățean străin a obținut 5000 de lei dintr-o stație PECO

Schemă inedită de escrocherie aplicată de un cetățean străin în stațiile PECO din țară. Acesta a fost reținut, anunță Poliția Republicii Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Bărbatul de 40 de ani, urmărind scopul de profit și sustragerea bunurilor altei persoane, prin abuz de încredere, la data de 20 septembrie a obținut de la angajata unei stații PECO din satul Peresecina 5000 de lei din aparatul de casă al entității comerciale.

Suspectul, sub pretextul că ar fi persoana de încredere a directorului sau altor angajați ai unităților comerciale solicita de la colegii acestora, în mare parte casieri, mijloace bănești, informându-se din timp despre cei care urmau să devină victime.

Acesta a fost anterior judecat la el în țară pentru infracțiuni analogice, iar pe teritoriul țării noastre ar fi intrat la 19 august curent.

Articole asemănătoare

Back to top button