fbpx

video | Ar fi luat credite de peste 400.000 de lei în baza unui act de identitate străin. Un bărbat, reținut pentru 30 de zile

La data de 3 ianuarie 2022, Poliția a reținut în flagrant un bărbat de 33 de ani, domiciliat în mun. Chișinău, suspectat de tentativă de escrocherie săvârșită în proporții mari.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

În momentul reținerii s-a stabilit că suspectul, având la sine un buletin de identitate care aparține altei persoane, intenționa să obțină un credit în mărime de 250.000 de lei de la o companie de microfinanţare, amplasată în sectorul Botanica al capitalei.

Verificările operative au arătat că persoana cu datele de identitate din buletin se află peste hotarele Republicii Moldova. Fiind contactat telefonic, bărbatul a comunicat că, aproximativ cu doi ani în urmă, în circumstanțe necunoscute i-a dispărut buletinul de identitate.

Este de menționat că suspectul, nu este la prima abatere de la lege, fiind anterior cercetat penal pentru infracțiuni analogice, fapt pentru care era anunțat în căutare de către organele de drept.

În timpul anchetei  s-a constatat, că în ultimele două luni, pe numele persoanei din buletinul de identitate prezentat, s-a încercat și au fost obținute mai multe credite de la diferite companii de microfinanțare din mun. Chișinău, valoarea cărora se ridică la peste 400.000 de lei.

La moment de către angajații DICO a INI se petrec un șir de măsuri întru stabilirea altor persoane, care au suferit în urma acțiunilor suspectului, apartenența acestuia la alte infracțiuni, precum și stabilirirea unei eventuale implicări a angajaților companiilor vizate, care au admis eliberarea creditelor persoanei vizate.

La demersul procurorului, la 6 ianuarie curent, acestuia i-a fost aplicat arest pe un termen de 30 de zile, în Penitenciarul nr.13 Chișinău.

Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, suspectul riscă de la 7 la 10 ani de închisoare.

Pentru prevenirea comiterii infracțiunilor similare, angajații poliției recomandă angajaților companiilor de microfinanțare să solicite și alte documente, care demonstrează că cel care cere creditul este aceeași persoană cu cea din fața lor.

Articole asemănătoare

Back to top button