fbpx

video | Ar fi exportat produse agricole cu acte false și ar fi obținut ilicit circa 10 milioane de lei. Ce riscă suspecții?

La 5 noiembrie 2019, ofițerii Direcției Investigarea Fraudelor Economice ai INI și procurorii PCCOCS, au efectuat percheziții la Bălți și Edineț, la persoane care gestionează companii delicvente. Astfel, oamenii legii au reținut doi bărbați, cu vârsta cuprinsă între 47 și 50 de ani.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cei doi sunt suspectați de comiterea infracțiunilor de spălare a banilor și contrabandă, manifestată prin exportul produselor agricole în baza documentelor frauduloase, faptă comisă în cadrul unui grup criminal organizat. În fapt, infracțiunea constă în activitatea de fondare a firmelor cu activitate de scurtă durată, pe parcursul anilor 2018-2019, prin intermediul cărora s-ar fi efectuat transferuri de bani, iar în scopul argumentării încasării, bănuiții ar fi prezentat la instituțiile bancare acte de achiziție falsificate, care indicau procurarea de la persoane fizice a produselor cerealiere.

În perioada de referință, bănuiții ar fi lichefiat circa 10 milioane de lei. Mijloacele financiare ar fi fost transmise organizatorilor schemei infracționale. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă până la 10 ani de pușcărie,iar compania o amendă maximă de 800.000 lei sau lichidare.

În cazul infracțiunii de contrabandă, bănuiții s-ar putea alege cu cel mult 10 ani de pușcărie, iar compania cu amendă maximă de 550.000 de lei, privarea dreptului de a exercita o anumită activitate sau chiar lichidare.

Articole asemănătoare

Back to top button